ISLAMUL-"PRUNCUL" NESTIUT AL VATICANULUI

Posted in Uncategorized on 18 octombrie 2014 by Silver Sentinel

Experimentul “Islam” descopera forta si subtilitatea celor ce de-e lungul timpului au influentat lumea si inca o mai influenteaza. Ce sta oare la baza accestei “forte”?

Articolul de mai jos, este relatarea lui Alberto Rivera, fost membru al ordinului Iezuit, referitor la aparitia Islamului si rolul pe care l-a avut Roma catolica in tot acest plan.
Alberto Rivera a murit in conditii suspecte.
Se crede ca el a fost asasinat de catre serviciul de contraspionaj al Iezuitilor.


Iata relatarea sa:

În lecţia de la Vatican, cardinalul iezuit Bea ne-a spus următoarea relatare:

Aceste scrieri sunt ascunse (secrete) deoarece ele contin informatii care arata legatura dintre Vatican si aparitia Islamului.
Ambele parti au asa de multe informatii, una despre alta, incat daca ar fi declasificate (facute publice), s-ar crea un scandal asa de mare incat asta ar fi un dezastru pentru ambele religii.

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah.

Îşi dăruise averea “Bisericii Mam㔺i se retrăsese la o mănăstire de maici.

În timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată (misiune) şi a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă, un om care să devină Mesia pentru copiii lui Ismael. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi se căsătoriră.


Nota:
In ro.wikipedia, veti gasi suficiente informatii pentru a intelege substratul intalnirii lui Khadijah cu Mohamed.
Aceasta este cea care il pune in contact cu un bun “consilier” romano-catolic.

Khadijah avea un văr pe nume Waraquah care, ca şi ea, era un foarte credincios romano-catolic.
El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.

Vaticanul îl aşeză pe Waraquah ca pe un important sfătuitor (consilier) al lui Mahomed.

Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă.
I-au fost trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense.
Mahomed “devoră” lucrările “sfântului” Augustin sub învăţătura lui Waraquah şi deveni un devotat al operelor sale. Acesta îl pregăti pentru “marea sa chemare”.


Mahomed s-a autointitulat “Mesagerul lui Dumnezeu”.
El a înfiinţat marea religie a islamului. În mai puţin de 20 de ani după moartea sa, armatele lui învingeau imperiile Bizantin şi Persan, iar mai târziu aceste armate s-au năpustit în Europa. Profetul Mahomed era uluitor.

Mai întâi aş vrea să-ţi descriu religia islamică aşa cum o vede lumea.

Apoi îţi voi împărtăşi ceea ce am învăţat la Vatican, despre cum a venit Islamul la existenţă în realitate. Vei fi şocat. Ceea ce îţi voi spune este cea mai incredibilă istorie a intrigii pe care ai auzit-o vreodată.

În felul următor vede lumea marea religie islamică fondată pe profetul Mahomed, care acum circa un miliard de adepţi.

Oraşul lor preasfânt este numit Mecca şi se află în Arabia Saudită. Acest oraş este deasemenea locul naşterii profetului Mahomed.

Islamul declară că Avraam şi Ismael au construit “Casa lui Dumnezeu” alături de izvorul (Zamzam) care a salvat viaţa lui Ismael şi a mamei sale Hagar.

”Casa lui Dumnezeu” originală era mult mai mică comparativ cu cea nouă în formă de cub cu latura de 18 metri, cu structură de piatră, care a înlocuit-o pe prima. Ea este numită Kaaba (Casa lui Dumnezeu). Credincioşii musulmani din toată lumea se roagă de cinci ori pe zi în direcţia acestui loc sfânt, vorbind direct dumnezeului lor – Alah – fără intermediar.

La Mecca, credincioşii musulmani înconjoară Kaaba vărsând lacrimi, cerând binecuvântări şi milă, tânjind după compania lui Alah în rai.

Trei mari religii au un lucru comun: fiecare are un loc sfânt unde caută călăuzire.

- Romano-catolicii privesc Vaticanul ca pe oraşul sfânt.

- Evreii privesc Zidul plângerii din Ierusalim ca pe locul lor sfânt.

- Musulmanii privesc Mecca ca pe oraşul lor sfânt.

Fiecare grup crede că primeşte binecuvântări speciale şi sigure pentru tot restul vieţii ca urmare a vizitării locurilor lor sfinte.

La începuturile islamului, vizitatorii aduceau daruri la “Casa lui Dumnezeu” şi îngrijitorii templului se făceau plăcuţi tuturor care veneau. Unii oameni îşi aduceau idolii şi pentru ca să nu se simtă jigniţi, îngrijitorii templului îi luau şi îi aşezau în sanctuar.

Se spune că evreii considerau Kaaba, cu venereţie, ca pe un cort perifetic al Domnului, până când el a fost pângărit cu idoli.

În cele din urmă musulmanii nu au mai avut acces la izvor (Zamzam) pentru că tribul care păzea locurile sfinte era necinstit. Aceşti oameni erau din Yemen şi se numeau Jurhumiţi. Ei stăpâneau, deasemenea şi Mecca.

Până la urmă oamenii s-au ridicat împotriva jurhumiţilor pentru a-i alunga. Când au plecat, aceştia au luat aproape tot… Au aruncat o parte din comoara Kaabei, daruri ale peregrinilor care se adunaseră de ani, în izvorul Zamzam. Apoi l-au umplut cu nisip şi aşa izvorul a dispărut.

Tribul Khuzaiţilor a preluat conducerea, dar ei au permis ca dumnezeul moabiţilor “Hubal” să fie aşezat în Kaaba, continuând astfel idolatria.

Kluzaiţii au fost înlocuiţi deQuraysh, un trib puternic de arabi descendenţi din Ismael.

În Mecca se născuse un om care era respectat şi de qurayshi, deşi el aparţinea tribului Hashim. Numele lui era Abd Al-Mutalib, care a fost bunicul profetului Mahomed.

Abd Al-Mutalib avusese o viziune prin care i se spunea unde se găseşte izvorul Zamzam. Un duh i-a spus să caute sânge, bălegar, un muşuroi de furnici şi o ciocănitoare. El a găsit intrarea între doi idoli unde qurayshi îşi aduceau jertfele. El a săpat şi a găsit izvorul cu comorile sale, devenind astfel eroul Meccăi.

Abd Al-Mutalib s-a rugat la dumnezeul său. Dacă acest dumnezeu l-ar fi binecuvântat cu zece fii, atunci el trebuia să sacrifice unul dintre ei pentru acel dumnezeu, la Kaaba.

Peste ani rugăciunile lui au găsit răspuns. Cel mai tânăr dintre fiii lui era preferatul său, un tânăr atrăgător pe nume Abd-Alah. Venise timpul să-şi împlinească promisiunea faţă de dumnezeul său. Unul dintre fiii lui trebuia să moară.

În Kaaba, înaintea zeului moabit Hubal se foloseau săgeţi în ritualurile de adorare. Soarta a căzut pe cel mai mic dintre fraţi. Mama lui Abd-Alah împreună cu alţii s-a opus. Fiii lui Abd-Al- Mutalib l-au implorat să-i lase viaţa fratelui lor.

El vizită o vrăjitoare pentru a primi un sfat. Ea se consultă cu duhul ei cunoscut şi îi spuse lui Abd-Al- Mutalib să tragă din nou la sorţi dacă dumnezeu va accepta jertfirea unor cămile în locul fiului său. O sută de cămile au fost ucise şi Abd-Alah a scăpat cu viaţă. El a devenit tatăl lui Mahomed.

Romano-catolicii arabi fuseseră cei care introduseseră ideea (aparatul de propaganda) de a căuta un profet arab, la fel cum evreii Îl căutau pe Mesia.

Cine în afara unui profet ar fi putut să-i elibereze de închinarea la dumnezei falşi? În Kaaba exista până şi o icoană a fecioarei Maria cu pruncul Isus.

Abd-Alah s-a căsătorit cu Aminah în anul 569. El a trebuit să plece cu o caravană pentru nişte afaceri, s-a îmbolnăvit şi a murit. Aminah îi purta copilul.

Tradiţia spune că ea a auzit o voce care îi spunea: “Tu porţi în pântecul tău pe Domnul acestor oameni” şi când l-a născut vocea i-a spus: “L-am aşezat sub celui care-l poate păzi de orice rău; aşa că numeşte-l Mahomed.


Când copilul s-a născut, bunicul său Abd Al-Mutalib l-a dus pe micul Mahomed la Kaaba şi a rostit o rugăciune de mulţumire lui Allah pentru darul primit.

Fiii născuţi în familiile arabe mari, în locuri ca Mecca, erau trimişi în pustie pentru a fi alăptaţi şi înţărcaţi şi pentru a petrece o partedin copilărie în triburi de beduini, pentru a învăţa comerţ şi pentru a evita ciuma din oraş. Familia săracă ce l-a luat pe Mahomed spre îngrijire a fost binecuvântată în multe feluri.

Islamul învaţă că atunci când Mahomed era un băieţel, au apărut lângă el doi oameni îmbrăcaţi în alb, l-au culcat, i-au deschis pieptul şi i-au scos inima, scoţând din ea un mic chist negru pe care l-au îndepărtat. Apoi ei i-au spălat inima cu zăpadă. Nu a rămas nici un semn pe pieptul său dar exista un semn mic oval pe spatele său, semn pe care-l avea din naştere.

Câţiva ani mai târziu el a fost în stare să descrie evenimentul mult mai bine, după care a făcut incredibila declaraţie: “Satan atinge pe toţi fiii lui Adam din momentul naşterii lor, cu excepţia Mariei şi a fiului ei.” De ce ar fi introdus Mahomed învăţături romano-catolice? Nu este acest lucru bizar?

Când Mahomed avea şase ani, mama lui a murit lăsându-l orfan. Bunicul său Abd-Al-Mutalib se îngriji apoi de el. Dar doi ani mai târziu muri şi acesta. Acestea au reprezentat două dintre marile dureri din viaţa sa.

Când Mahomed avea nouă ani era cu unchiul său cu o caravană.

Un călugăr romano-catolic îl văzu pe băiat şi îl interogă.

Apoi îi ceru să vadă semnul de pe spate.
El exclamă: “Este semnul unui prooroc.” (sic !)

Apoi îl avertiză pe unchiul lui Mahomed: “Ia-l pe fiul fratelui tău înapoi în ţara sa şi apără-l de evrei, căci dacă îl vor vedea şi vor şti ceea ce ştiu eu despre el, atunci vor interpreta greşit semnul proorocului şi vor fi împotriva lui.Lucruri mari sunt pregătite pentru fiul fratelui tău.” (“dezvoltare” controlata)


Călugărul romano-catolic a aprins flăcările viitoarelor persecuţiiîndreptate împotriva evreilor şi le-a pus în mâinile urmaşilor lui Mahomed.


Mahomed avea 25 de ani când luă în căsătorie o văduvă bogată pe nume Khadijah. Ea avea atunci cam 40 de ani.


Mahomed şi Khadijah au avut doi băieţi care au murit de mici şi patru fete.

Cea mai cunoscută era Fatimah, care se mărită cu succesorul lui Mahomed, vărul acestuia pe nume Ali. Ali este recunoscut de ramura Shiah a Islamului.

În jurul anului 610 după Hristos, Mahomed pretinde că a avut o viziune de la Allah, care reprezenta o apariţie măreaţă pe care el o numeşte a fi îngerul Gabriel.

Acesta i-ar fi spus: “Tu eşti mesagerul, trimisul lui Allah.” Această viziune a inaugurat cariera lui Mahomed ca profet a lui Allah. De acum înainte Mahomed va continua să primească mesaje, până la moartea sa, pe care le pretindea ca venind de la Allah.

Cu ajutorul vărului soţiei sale, un romano-catolic numit Waraquah,profetul Mahomed era capabil să interpreteze aceste mesaje.

Waraquah spunea: “Cu adevărat Mahomed este profetul acestui popor.

Nota:
Observati ce bine functioneaza “aparatul” de propaganda al Romei impreuna cu “cresterea” controlata sub atenta ingrijire a consilierilor speciali romano-catolici.

Unele dintre revelaţiile sale au fost aşezate în Coran, în anul 650 după Hristos. Alte scrieri ale lui Mahomed nu au fost publicate niciodată.

În cel de-al cincilea an al misiunii lui Mahomed au început persecuţiile împotriva adepţilor săi pentru că ei refuzau închinarea la idolii din Kaaba. Mahomed a instruit o parte din ei să fugă în Abyssinia.

Negus, regele romano-catolic al Abyssiniei i-a primit (cum altfel…) graţie viziunilor lui Mahomed în legătură cu fecioara Maria, care erau foarte apropiate doctrinei romano-catolice.

Mahomed pretinde că într-o noapte pe când dormea lângă Kaaba, a fost trezit de un înger numit Gabriel care l-a condus la un fel de animal ceresc cu aripi numit “Buraq”. După ce a încălecat animalul, ei au zburat spre ruinele templului evreiesc la Ierusalim.

Mahomed spune că la locul templului, el a fost întovărăşit de proorocii Avram, Moise, Isus şi alţii care se rugau în spatele lui. După rugăciune, el s-a urcat din nou pe Buraq şi s-a urcat la ceruri unde s-a întâlnit din nou cu proorocii şi în final cu Dumnezeu însuşi.

Mahomed pretinde că ar fi primit crezul islamic şi instrucţiunile pentru cele cinci rugăciuni pe zi direct de la Dumnezeu în ceruri.Această viziune (sic !) a avut o influenţă uriaşă în istoria ulterioară a lumii.

Din cauza persecuţiilor, în 622 după Hristos, Mahomed emigră la Medina, la 200 de mile la nord de Mecca. De acolo el a condus “Raziile” – atacurile caravanelor ce veneau din Mecca. El a câştigat bătălii minore, dar cei care i se opuneau în Medina erau asasinaţi.

La Medina a fost locul în care Mahomed şi-a arătat ostilitatea faţă de evrei jefuindu-le aşezămintele.

Mahomed s-a mai însurat şi cu alte femei, din raţiuni politice, pentru a forma legături strânse cu părinţii sau rudele femeilor respective şi ca să-şi întărească poziţia.

Mecca a trimis o armată de 10.000 de oameni pentru a-l captura pe Mahomed. Dar nu au izbutit. Ei nu au reuşit să-i penetreze apărarea. După o noapte de vânt şi ploaie, marea armată s-a împrăştiat.

Ca om de stat, Mahomed nu a vrut să zdrobească Mecca, dar a câştigat-o pentru islam.

În anul 630 după Hristos, cu 10.000 de oameni, Mahomed porneşte spre Mecca. Conducătorii cetăţii au ieşit îndată la iveală şi i s-au supus. El a ocupat cetatea cu triumf. În acelaşi timp Kaaba este curăţită de idoli.

Mahomed a devenit atât de puternic încât triburile se declarară musulmane doar pentru protecţia sa.

El moare în 632 având nouă neveste şi o concubină romano-catolică.

Trupul profetului Mahomed este îngropat astăzi în moscheea din Medina, unde an de an vin pelerini să se roage.


Acum că ştim cum îl priveşte lumea pe Mahomed şi povestea islamului, iată ce am învăţat eu la Vatican despre paravanul şi despre pumnalul acestei lumi a religiei, precum şi ce se petrecea în spatele scenei pentru construirea credinţei islamice.


- Vaticanul dorea cu orice preţIsraelul pentru însemnătatea lui religioasă, dar era blocat de evrei.
- O a doua problemă o reprezentaucreştinii adevăraţi din Africa de Nord care predicau Evanghelia.

Romano-catolicismul creştea cu putere şi nu tolera nici o opoziţie.

Vaticanul trebuia să creeze cumva o armă ca să elimine deopotrivă pe evrei şi pe adevăraţii creştini care refuzau să accepte romano-catolicismul.

Privind spre Africa de Nord ei vedeau mulţimea de arabi ca pe o sursă de forţă umană aptă să le facă această muncă murdară.

Un număr de arabi deveniseră romano-catolici şi au putut fi folosiţipentru a raporta informaţiiconducătorilor lor la Roma. Alţii au putut fi folosiţi ca a –V-a Coloană (o reţea subterană de spionaj) pentru a îndeplini planul stăpânului Romei de a controla mulţimile de arabi care respinseseră categoric romano-catolicismul.

Când “sfântul” Augustin apăru pe scenă, el a ştiut clar ceea ce se petrece. Augustin era un om foarte puternic şi influent, cu armata sa mică de adepţi.

Mănăstirile lui serveau ca baze de căutare (spionaj tip militar), descoperire şi distrugere a manuscriselor Bibliei deţinute de adevăraţii creştini.

Augustin a fost făcut “sfânt” pentru servirea cu credinţă a “Bisericii Mamă”.

Vaticanul a vrut să creeze un “Mesia” pentru arabi, cineva pe care ei să-l poată înălţa ca pe un conducător, un om cu charismă, pe care să-l poată antrena şi a vrut în cele din urmă să-i unească pe toţi arabii anticatolici sub conducerea lui, creând o armată puternică, care în final să captureze Ierusalimul pentru papă.

În lecţia de la Vatican, cardinalul Bea ne-a spus următoarea relatare:

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah. Îşi dăruise averea “Bisericii Mamă” şi se retrăsese la o mănăstire de maici.

În timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată şi a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă şi un om care să devină Mesia pentru copiii lui Ismael. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi se căsătoriră.

Khadijah avea un văr pe nume Waraquah care, ca şi ea, era un foarte credincios romano-catolic. El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.

Vaticanul îl aşeză pe Waraquah ca pe un important sfătuitor (consilier sef) al lui Mahomed.

Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă. I-au fost trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense.

Mahomed “devoră” lucrările “sfântului” Augustin sub învăţătura lui Waraquah şi deveni un devotat al operelor sale. Acesta îl pregăti pentru “marea sa chemare”.

Sub ordinele Vaticanului, arabii romano-catolici traversară Africa de Nord începând să răspândească istoria unui mare om care în curând se va ridica dintre oameni şi va deveni alesul dumnezeului lor.

În timpul pregătirii, lui Mahomed i se spusese că duşmanii lui sunt evreii. I se spusese de asemenea căromano-catolicii sunt singuriicreştini adevăraţi şi că ceilalţi care îşi spun ei înşişi creştini suntimpostori blestemaţi şi copiii diavolului care trebuie distruşi. (sic !)

Învăţătura satanică mai este crezută şi astăzi de minţile musulmanilor din toată lumea şi distruge în fiecare naţiune musulmană străduinţele lui Hristos de a-i întâlni.

Pe când Mahomed începea să-şi primească “revelaţiile divine” într-o peşteră din munţii Hira nu departe de periferiile Mecăi, Waraquah – vărul romano-catolic al soţiei sale – devenea adânc implicat în interpretarea acestor viziuni (sic !)primite de Mahomed.

NOTA:
Este interesant de remarcat ca atat Mohamed cat si fondatorul ordinului Iezuit, Loyola, au primit “viziunile” in… pesteri !!!

Atunci cand timpul a venit, puterea Islamului a devenit uriasa (imensa), evreii si adevaratii crestini au fost macelariti (exterminati) iar Ierusalimul a cazut in ‘mainile’ lor.


Romano-catolicii nu au fost niciodata atacati de “soldatii” islamului, nici templele sau altarele lor, in toata aceasta perioada de macel.

Dar…, atunci cand Papa a cerut Ierusalimul…, el a fost surprins derefuzul lor.
Generalii arabi au avut un asa de mare succes incat nu s-au lasat intimidati de Papa – nimic nu putea sta in calea lor in a-si realiza propriile planuri…


Sub indrumarea lui Waraquah, consilierul special al Romei, Mohamed a “scris” ca Avraam a oferit pe Ismael (!) ca sacrificiu.
Raportul Bibliei spune ca Isaac a fost “sacrificiul” si nu Ismael, dar Mohamed a sters numele lui Isaac punand numele lui Ismael.

Ca si rezultat al acestei manevre si al “viziunilor” lui Mohamed,musulmanii credinciosi au construit o moschee, Dome of the Rock, in onoarea lui Ismael pe locul unde templul evreilor fusese distrus de romani in anul 70 AD.

Aceasta a facut ca Ierusalimul sa devina al doilea “loc cel mai sfant” in credinta Islamica.
Cum sa dea ei un asa loc prea sfant papei fara ca asta sa nasca o revolta ?


Papa si-a dat seama ca ceea ce ei creasera era in afara oricarui control atunci cand s-a auzit numit de catre islamici, el “Sfantul”, un infidel.

Generalii arabi erau determinati (motivati) sa cucereasca intreaga lume pentru Allah iar acum ei se indreptau catre Europa.

Ambasadorii islamicii au fost trimisi la Papa pentru a-i cere acestuia “binecuvantarea”, prin bulele (decretele) sale, de a invada natiunile Europei.


Vaticanul era scandalizat de asemenea cerere; razboiul era inevitabil.


Puterea pe pamant si controlul lumii intregi era considerata a fi dreptul de baza doar al Papei.
Papa nu-si putea permite sa imparta asta cu cei pe care el ii considera a fi “nevrednici”…
Papa si-a ridicat armatele, numindu-le “cruciade” pentru a stavili (a stopa) copiii lui Ismael sa cucereasca-jefuiasca Europa catolica.
Cruciadele au durat secole la randul iar Ierusalimul a scapat “mainilor” papei.
Turcia a fost invinsa (cucerita) iar Spania si Portugalia au fost invadate de fortele islamice.
In Portugalia, ei (islamicii) au numit un sat de munte “Fatimah“, in onoarea fiicei lui Mohamed.
Nu si-au imaginat niciodata, pe atunci, ca acest mic sat numit de ei “Fatimah” va deveni mai tarziu, faimos pe tot pamantul.

Generalii islamici realizaseră că s-au întins prea departe, fără a avea susţinerea necesară şi nici capacitatea de a duce lupta până la capăt. Era timpul pentru discuţiile de pace. Unul dintre negociatori a fost Francis de Assisi.

Ambele părţi au trecut prin negocieri formale şi au semnat concordate. Rezultatul negocierilor a fost următorul:

–Musulmanilor le era permisă ocuparea Turciei în zona “creştină”
–Catolicilor le era permisă ocuparea Libanului în regiunea arabă.
–S-a căzut de acord ca musulmanii să poată construi moschee în ţările catolice fără opoziţie, atât timp cât romano-catolicismul este în floare în ţările arabe.


Cardinalul Bea ne-a spus că şi musulmanii şi romano-catolicii au fost de acord să blocheze şi să distrugă eforturile duşmanului lor comun: misionarii creştini care credeau Biblia.

Prin aceste concordate Satan a pus la cale distrugerea spirituală a copiilor lui Ismael. El a construit un zid solid al opoziţiei împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, reţinându-l să ajungă la bieţii arabi.

După semnarea concordatelor, un control strict a fost impus musulmanilor de către Ayatollah prin preoţii, maicile şi călugării islamici. Vaticanul a pus la cale de asemenea o campanie a urii între arabii musulmani şi evrei. Înainte de aceasta ei coabitau în pace.

Dar vai, după aceasta întreaga comunitate islamică privea pe misionarii credincioşi ai Bibliei ca pe diavolul care aduce otrava pentru a distruge pe copiii lui Allah.

N.T. – Gândiţi-vă doar la mistificarea făcută de Mahomed la adresa Bibliei, din iniţiativa lui Waraquah – varul nevestei sale, adept al romano-catolicismului – prin care a fost pur şi simplu înlocuit Isaac cu Ismael, ca jertfă oferită de Avraam.

Raporturile sfâşietoare despre numai o mână de convertiţi de la credinţa musulmană aduse de misionari după ani de muncă, i-au tulburat, i-au istovit şi i-au descurajat.

Aceşti misionari nu ştiau nimic despre aranjamentele secrete între Mecca şi Vatican care le-au distrus eforturile de câştigarea sufletelor din aceste meleaguri întunecate.

Cu Mecca şi Vaticanul în plină pace, bătrâna curvă din Apocalipsa 17 şi 18 le-a dat din nou de lucru iezuiţilor, care erau ocupaţi acum cu planuri pentru cucerirea şi controlarea islamului.


În 1910, Portugalia devenea o ţară socialistă. Steaguri roşii apăreau peste tot. Romano-catolicismul a întâmpinat o problemă serioasă aici. În timp ce oamenii proclamau ziua de naştere a Republicii Socialiste Portugalia, cerând distrugerea puterii bisericeşti; era chiar timpul perfect pentru o apariţie a fecioarei Maria.

Dar trebuia să existe mai multe beneficii ale acestei apariţii decât simpla menţinere a Portugaliei în strânsoarea de oţel a Vaticanului.

Iezuiţii vroiau ca Rusia să fie implicată, şi localizarea acesteiviziuni la Fatima putea juca un rol cheie în a împinge islamul la “Biserica Mamă”.

În 1917 fecioara Maria apăru la Fatima.

Producţia “Mama lui Dumnezeu” a fost un succes bombă, care a fost jucată pentru a influenţa mulţimile. Ca rezultat, socialiştii Portugaliei au suferit o serioasă înfrângere.

Romano-catolicii din toată lumea au început să se roage pentru convertirea Rusiei şi iezuiţii inventaseră “Novenas” pentru Fatima(rugăciuni speciale de nouă zile), pe care ei au putut-o desfăşura pe tot cuprinsul Africii de Nord exprimând bune relaţii publice înaintea lumii islamice.

Desigur, săracii arabi au crezut că o onorează pe fiica lui Mahomed (Fatimah) şi acest lucru era tocmai ceea ce vroiau iezuiţii ca islamicii să creadă.

Câţiva ani după înfrângerea din al-ΙΙ-lea război mondial, papa Pius XІІ, a stârnit lumea cu viziunea sa “a soarelui dansând”, cu scopul de a menţine Fatima în ştirile din ziare.

A fost un mare spectacol religios şi întreaga lume l-a “înghiţit”. Nu este surprinzător că, papa Pius a fost singurul care a văzut această apariţie.

În afară de toate acestea un grup de adepţi s-au strâns din toată lumea într-o “armată albastră”, totalizând milioane de credincioşi romano-catolici gata să moară pentru fecioara binecuvântată.

Dar ei încă nu au văzut nimic…Iezuiţii o au pe fecioara Maria programată să apară de patru sau cinci ori în China, de câteva ori în Rusia şi câteva “reale” mari apariţii în U.S.A. … Şi oamenii se duc să fie prezenţi.

Dar ce are a face aceasta cu islamul?

Haideţi să vedem ce are de spus ultimul episcop Sheen, despre fecioara Maria şi islam:

Apariţia doamnei noastre la Fatima a marcat punctul de cotitură în istoria celor 347.000.000 de musulmani din lume, oamenii religioşi cei mai dificil de convertit la creştinism (romano-catolicism). Musulmanii au ocupat Portugalia pentru secole şi şi-au lăsat urma. ”

După moartea fiicei sale Fatimah, Mahomed scrise despre ea, că “este cea mai sfântă femeie din paradis, după Maria”.

Episcopul Sheen credea că fecioara Maria a ales să fie cunoscută ca “Doamna noastră de la Fatima”, ca un semn şi o garanţie că musulmanii care cred în naşterea lui Hristos din fecioară, vor începe să creadă în divinitatea lui Hristos.

El a scos în evidenţă că statuile virginei călătoare, ale “Doamnei noastre de la Fatima” au fost primite cu entuziasm de musulmani în Africa, India şi în alte locuri şi că mulţi musulmani vin acum în “biserică”(romano-catolică). Ca director al societăţii pentru propagarea credinţei, episcopul Sheen a spus acestea cu autoritate.

În ultima jumătate a secolului al-XІX-lea, Spania trecea prin convulsii politice. Monarhia sa romano-catolică se clătina şi regina a fost detronată în 1868, iar Spania a devenit republică, însă aceasta doar pentru doi ani.

Apoi monarhia a fost restabilită până în 1923. Cum condiţiile politice erau instabile, Spania a ales încă o dată să devină republică şi imediat biserica catolică a început sabotajul.

În acest timp din 1931 până în 1936, cam cinci preşedinţi s-au succedat.

Spaniolii romano-catolici îşi arătau dispreţul faţă de puterea Vaticanului (nici nu visau ce se afla în spatele lor). Ei au pus taxe pe proprietăţile bisericii şi au îndepărtat preoţi şi călugăriţele din şcolile publice.

Papa spunea despre catolicii spanioli că se opuneau orientării spre fascism; de aceea trebuie să facă din catolicii spanioli un exemplu pentru cei care nu vor să se supună. Atunci a poruncit să-i distrugă şi să numească aceasta o cruciadă împotriva comunismului.

Chiar dacă cei câţiva preşedinţi ai republicii fuseseră iezuiţi instruiţi, ei s-au opus puterii de la Vatican şi s-au prefăcut doar a fi în mâinile Vaticanului.


Au fost contactaţi liderii islamici. Ei rămăseseră datori Vaticanului pentru înşelarea Romei în privinţa Ierusalimului.

Când au semnat concordatul, ei au promis să-l ajute pe papă la timp de nevoie, chiar să ridice o armată dacă acesta ar fi dorit. Acum era momentul.

Iezuiţii şi-au făcut treaba.

Bieţii spanioli urmau să sufere acum. Datorită negocierilor secrete, o uriaşă armată arabă a fost ridicată sub comanda generalului Franco.Vaticanul a finanţat această maşină de război pentru a le da o lecţie spaniolilor.

În 1936 a izbucnit noua Inchiziţie Spaniolă, care a fost numită “Războiul Civil Spaniol”, orchestrat fiind în secret de la Vatican.

Pentru a ţine lumea departe de aflarea adevărului, relatarea ştirilor se făcea în aşa fel încât să se înţeleagă că Vaticanul ar fi luptat împotriva comuniştilor într-un război sfânt.

În realitate existau doar o mână de comunişti în Spania.

Instituţia Romano-catolică ordonase o baie de sânge pentru proprii ei adepţi.

Sub steagul Vaticanului, forţele musulmane au invadat Insulele Canare şi apoi au atacat Spania de sud. Spaniolii au privit şocaţi cum cardinalul Pedro Segura era în fruntea armatei islamice care măcelărea pe necredincioşi – infidelii credinţei romano-catolice – bărbaţi, femei şi copii fără nici o milă.

Armata musulmană îşi lua revanşa într-un târziu sub binecuvântarea papei. Când aveam trei ani îmi amintesc că i-am văzut pe ostaşi invadându-ne casa. Familia mea a supravieţuit acelei terori, fiind norocoşi.
Când inchiziţia şi-a realizat scopurile, Spania era o ruină, însângerată şi înfrântă, dar întoarsă în siguranţă în mâinile Vaticanului.Papa i-a mulţumit fecioarei binecuvântate, că a scăpat Spania de comunism.

În jur de patru milioane de musulmani au ocupat Spania ca protectori ai credinţei romano-catolice. Islamul şi-a plătit datoria faţă de antihristul de la Vatican.

Arabii, prin negocieri strict secrete, îi declarară papei că vor lupta pentru Vatican în Spania numai dacă papa este de acord ca niciodată să nu recunoască vreun stat al Israelului, ce ar veni la existenţă. Papa a fost de acord.

Cardinalul Bea ne-a spus în ce mod evreii ortodocşi şi sioniştii forţau pentru un stat independent Israel.

- Doctor Rivera aş dori să vă întreb dacă omul care l-a împuşcat pe papă era musulman?
- Desigur. Iezuiţii au plănuit aceasta foarte bine. Mulţi urmau să fie câştigaţi prin acest incident.

Observaţi că aceasta a dat ceva în comun papei şi preşedintelui Regan. Amândoi au fost împuşcaţi şi au devenit prieteni apropiaţi.

Papa a captat atenţia lumii întregi şi simpatia tuturor conducătorilor lumii.

Prin acest incident islamul s-a propulsat mai aproape de Vatican.Musulmanii s-au simţit atât de umiliţi că unul dintre ei a tras în reprezentantul profetului Isus pe pământ încât Ayatollah-ul i-a trimis condoleanţe şi scuze papei.

Şi în cele din urmă vina s-a putut arunca asupra K.G.B.-ului, făcând astfel lumea să creadă că comuniştii sunt duşmanii papei. Este un joc serios. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost un comunist devotat pentru mulţi ani la rând.

Dacă aceasta sună ciudat, aduceţi-vă aminte că asasinul Mehmet Ali Agcaeste în topul oamenilor cu succes din Europa şi că este un expert al oamenilor de marcă.

El şi-a descărcat arma de la o distanţă de numai 3 metri şi jumătate. Fiecare glonte l-a atins pe papă sub buric. Vedeţi că el nu avea intenţia de a-l ucide pe papă. El doar urma instrucţiunile date de iezuiţi.


Rezultatul a fost obţinut când lumea l-a văzut pe papă iertându-l pe Mehmet Ali Agca pentru că l-a împuşcat: aproape un miliard de musulmani au fost plini de admiraţie pentru “sfinţia sa”.
(The Hegelian Dialect)

Aşa cum am spus deja, eu cred că totul a fost bine plănuit. Şi papa şi lumea musulmană i-au mulţumitfecioarei Maria că papa nu a murit.

Te întrebi de ce n-am trimis noi – americanii – armata în Liban? După ce preşedintele a devenit atât de apropiat cu papa, am sfârşit printr-un nunţiu papal la Washington D.C. şi astfel marina U.S.A. s-a deplasat la Liban pentru a apăra o naţiune romano-catolică.

Curva din Apocalipsa 17 nu se va opri de la nimic ca să-şi atingă ţelurile; inclusiv împuşcarea unuia dintre papi!


În trecut Satan-Diavolul (fiinta reala dar supranaturala) s-a folosit de religie ca să distrugă milioane de suflete. Lucrând prin “marea curvă” (Vaticanul condus din 1814 de Iezuiti) din cartea Apocalipsa, Satan a pus-o cu grijă pe fecioara Mariaînaintea oamenilor pentru a ledistrage atenţia de la Isus.

Catolicii au fost înşelaţi, ei încercând să cerceteze sistemul bisericii lor cu scopul de a ajunge în Rai. Folosind un truc asemănător, Vaticanul a ajutat la ridicarea unei religii militante şi sofisticate pentru a-i îndepărta pe copiii lui Ismael de la cunoaşterea Unicului care i-ar fi putut duce în Rai.

Mulţimile de musulmani privesc religia lor şi pe Mahomed (al cărui trup se află încă la Medina) şi din toată inima lor îşi aţintesc privirile spre Mecca pentru a-şi căpăta salvarea. Iar vina pentru toate acestea se îndreaptă direct spre ROMA care este responsabilă pentru această incalificabilă crimă.

Sursa : Alberto Rivera, ex Iezuit.

Sfintirea are termen de garantie?

Posted in cruce, erezie, miruire preoti, Moaste, preoti, sfintenie, sfintire on 18 octombrie 2014 by Silver Sentinel
“… niciodata nu am inteles ce inseamna sa sfintesti ceva. Pot intelege ca un om a fost sfant prin prisma faptelor sale, dar nu pot intelege cum am gasit un corp… nu stim al cui e dar … pentru ca arata bine ne-am hotarat sa-l sfintim. Momentul asta nu-l inteleg: cum un lucru profan devine brusc sfant pentru ca asa vrea muschiul nostru. Poate apa aia vrea sa fie ceai, si nu fixativ in parul unei babe. Ea de ce nu are un cuvant in toata actiunea asta?!
Poate ca sunt eu romantic (yeah, right), dar am crescut cu impresia ca pentru a te imbunatati si pentru a evolua in directia spirituala in primul rand trebuie sa vrei, trebuie sa cauti, pe urma sa treci anumite incercari pe care vreun sfant Myagi ti le pune in fata.
Ce ne da noua dreptul sa siluim o bucata de sfoara sa fie in primul rand cruciulita si pe urma Sfanta Cruciulita? 
Nu inteleg cum noi suntem mici si pacatosi, dar cand ne suparam si unul dintre barbatii nostri imbracati in rochie (nu, nu Conchita)(trebuie valorificate cioacele pana nu expira) spune o formula magica-  POC! Tot Universul se opreste, si obiectul afectiunii noastre de moment trece in catalogul celor sfinte.Aparent putem face asta! Cu mult exercitiu alesii nostri pot ordona unui obiect sa devina sfant, pot dirija prin trupul lor Harul Divin.
Mai am o problema: termenul de garantie al sfinteniei. Daca o cruciulita este sfintita si  -purtand-o cu mine- nu ma ataca vampirii – de ce casa trebuie sfintita in fiecare an? Atat dureaza sfintenia? Atunci ar trebui sa scrie pe cruciulita “a se aduce la sfintit inainte de 3 a treia 2015 (dupa Christos)”. Adica … asta explica de ce mi-am rupt mana in accident desi aveam o cruciulita sfintita: Sfintenia era expirata, nu mai avea destula mana si -deci- nu mai eram sub protectie divina, deci nu mai putea sa ma pazeasca.
Cum de Puterea Divina rezista vampirilor, lui Scaraotchi, dar nu si timpului?! Daca e asa… Dumnezeu la cat timp isi reimprospateaza puterile? Daca nu e atent si doarme prea mult … poate sa ramana nesfant?
Nu cred ca jolly jokeru’asta divin ajuta la ceva, nu cred ca Dumnezeu este obligat de formula aia magica sa sufle peste masina mea, si cred ca nu poti intra in Rai daca ai fost un nimic spiritual, un prapadit de clasa – oricate cruciulite si lantisoare sfintite ai la parbriz.
Dar … daca totusi ar fi asa …. am o idee de a purifica lumea:
Hai sa strangem o turma mare de preoti si -punand ler de la ler si har de la har- sa sfintim oceanul planetar? Pam Pam: salvare instant; Just add water! “(Sursa: pesleau.ro )
——————————————————————————
 Sfintirea adevarata nu o da un preot, nici un presedinte, nici Papa de la Roma, nici nu se poate cumpara. Sfintirea nu se aplica unor oase ca apoi sa fie pupate si sa se transfere sfintire. Nu. Ceea ce face pe un om sfant este Cuvantul lui Dumnezeu care odata crezut ne sfinteste.Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.(1Petru 1:16).
De fapt sfintirea aceasta nu e selectiva in functie de cati bani ai, cat de des mergi la biserica, cate milostenii ai facut etc. Noi suntem deja sfintiti..asa ne spune Biblia: “către sfinţii care sunt în Colose, fraţi credincioşi în Cristos: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru.” – 1 Col. 1:2
De asemenea un lucru, un obiect nu poate fi sfintit si nici nu este sau va fi sfant. O masina sfintita nu va fi mai noua, sau mai buna ca una “nesfintita”. Ea se va strica negresit la un moment dat. Dar  Dumnezeu binecuvinteaza. El ne-a binecuvantat in toate lucrurile.  Niste moaste , niste oase pupate la refuz ( fie ele si de animale, mai nou ) nu te vor ajuta cu nimic. Este o iluzire si o minciuna; o manipulare .
Asadar cred ca e just sa ne intrebam: Ce ne da noua dreptul sa siluim o bucata de sfoara sa fie in primul rand cruciulita si pe urma Sfanta Cruciulita? Nu cruciulita in sine, nici chiar crucea de la Golgota nu ne- ar fi folosit la ceva. Conteaza actiunea intamplata acolo, jertfa care a avut lor pentru iertarea omenirii, pentru un nou inceput, fara pacat, rascumparati prin sange.
Preotul nu are nici o putere, nici un drept de decizie. Totul vine de sus prin oameni ai lui D-zeu, dar acei oameni au pus in practica intodeauna ceea ce le-a fost transmis de Sus. Nu de la sine putere se decide cine si ce este sfant.
Ceea ce sfinteste D-zeu ramane sfintit in veci iar ceea ce binecuvanteaza D-zeu ramane binecuvantat in veci. Ce primim de la Dumnezeu e vesnic; pentru ca tot ce e in lumea aceasta este pieritor dar Dumnezeu e vesnic si El ne-a promis si noua viata vesnica alaturi de El

 

David & Goliath not just a story. It’s a reality

Posted in Uncategorized on 17 octombrie 2014 by Silver Sentinel

British parliament votes in favor of recognizing Palestine

Posted in gaza, israel, news israel, palestina, Palestine, uk on 15 octombrie 2014 by Silver Sentinel
After a four-hour debate during which over 50 MPs spoke, the British Parliament overwhelmingly voted in favor of the government recognizing Palestine as a state on Monday night.
The ayes had it when 274 MPs voted to adopt the non-binding motion and only 12 voted against it.
The original motion stipulated that “this House believes that the government should recognize the state of Palestine alongside the state of Israel.”
During the debate it was amended to include the words “as a contribution to securing a negotiated two-state solution.”
Prime Minister David Cameron and his government ministers abstained from the vote, which was called by an opposition lawmaker, and Cameron’s spokesman earlier said foreign policy would not be affected whatever the outcome.
British Parliament in session (Photo: AP/File)
British Parliament in session (Photo: AP/File)

 

The debate that preceded the vote took place in a House of Commons that was more than half-empty. Only 286 of 650 lawmakers voted, with many outside the government choosing to abstain.
Britain does not designate Palestine as a state, but says it could do so at any time if it believed it would help the long-running peace process between the Palestinians and Israel.
Lawmakers who backed the motion said it would increase pressure on Israeli and Palestinian authorities to revive the stalled peace process.
“Its purpose is very simple, based upon the belief that the recognition of a state of Palestine, alongside a state of Israel will add to the pressure for a negotiated two-state solution and may bring that prospect a little closer to fruition,” said Jack Straw, who served as foreign minister between 2001 and 2006.
Labour Party legislator Grahame Morris said recognizing a Palestinian state could help break the impasse in peace negotiations before it was too late.
Conservative lawmaker Nicholas Soames – grandson of World War II Prime Minister Winston Churchill – said that “to recognize Palestine is both morally right and is in our national interest.”
The British government said progress towards a two-state solution was urgent, and recognition of Palestine as a state should be carefully timed to help that outcome.
“The UK will bilaterally recognise a Palestinian state when we judge that it can best help bring about the peace,” said Tobias Ellwood, the government minister with responsibility for the Middle East.
“You can, after all … only play this card once,” he said. “Once it’s done, you cannot repeat it, so the timing of this is critical.”
The motion in Britain’s lower house of parliament, put forward by a lawmaker from the opposition Labour party, asked parliamentarians whether they believe the government should recognize the state of Palestine.
It has the backing of the left-leaning Labour party’s leadership which has told its lawmakers to vote in favor of the motion, an edict which has caused anger with some pro-Israel members of parliament set to rebel or stay away altogether.
According to the British media, some of the party’s shadow ministers are outraged at being told by leader Ed Miliband how to vote on the issue, as they support recognition through as part of a peace agreement. They are reportedly considering a boycott on Monday should their lobbying to allow a free vote prove to be unsuccessful.
British newspaper the Independent quoted a senior pro-Israel MP as saying that, “To say that there is a row going on it putting it very mildly. People are furious. This is an attempt to rip up 13 years of carefully calibrated policy. It total madness and makes the prospect of peace less rather than more likely.”
Other parties allowed their lawmakers to vote according to their own consciences.
The vote is unlikely to shift official policy, as it is non-binding and would not force the British government to changes its diplomatic stance. It was designed instead to raise the political profile of the issue.
The debate comes as Sweden’s new center-left government is set to officially recognize Palestine, a move that has been criticized by Israel.
The UN General Assembly approved the de facto recognition of the sovereign state of Palestine in 2012 but the European Union and most EU countries, including Britain, have yet to give official recognition.
The Palestinians want an independent state in the West Bank and Gaza, with its capital in East Jerusalem.
While Gaza’s boundaries are clearly defined, the precise territory of what would constitute Palestine in the West Bank and East Jerusalem will only be determined via negotiations with Israel on a two-state solution, negotiations which are currently on hold.
Ynetnews.com

Biserica Ortodoxa l-a decorat pe vicepremierul Dragnea si i-a cantat "Vrednic este "

Posted in Uncategorized on 14 octombrie 2014 by Silver Sentinel

Fancisc I si Bartolomeu I aranjeaza viitorul: 2025, intoarcerea la Niceea

Posted in ecumenism, niceea, PAPA FRANCISC, PATRIARH BARTOLOMEU, VIZITA ISRAEL on 12 octombrie 2014 by Silver Sentinel

Papa Francisc este un pionier printre papi, fără îndoială. Circulă cu o mașină obișnuită, face selfie-uri cu adolescenți și nu își ascultă gărzile de corp. Nu pare să spună nimănui ce are de gând să facă. Cu el, surprizele se țin lanț. Una dintre ele este programată deja pentru anul 2025.

În 1964, papa Paul al VI-lea a efectuat o vizită istorică în Israel, unde s-a întâlnit pentru prima dată cu patriarhul ecumenic grec-ortodox Athenagoras și cu patriarhul grec-ortodox de Ierusalim, Benedictos, după câteva secole de separare între biserici. A fost o întâlnire care a transformat semnificativ relațiile dintre Biserica Romano-Catolică și cea Ortodoxă. După 50 de ani, papa Francisc I a reeditat vizita lui Paul al VI-lea, întâlnindu-se în Ierusalim cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I.
Întorcându-se de la această întrevedere, Bartolomeu I, primus inter pares din cadrul Bisericii Ortodoxe, le-a dezvăluit jurnaliștilor un secret: „Împreună cu Francisc I am hotărât să lăsăm moștenire o întâlnire la Niceea, în 2025, pentru a celebra împreună, după 17 secole, primul sinod cu adevărat ecumenic (…)”.
Care sunt implicațiile unei asemenea întâlniri? Pentru a avea o idee, va trebui să înțelegem ce se întâmplă la un sinod ecumenic, și, mai ales, ce s-a întâmplat acum aproximativ 1.700 de ani.

Decriptarea sinodului ecumenic

Un conciliu (sinod) bisericesc este o adunare a tuturor acelor membri ai bisericii care sunt responsabili de păzirea credinței apostolice. Conciliile sunt convocate pentru a clarifica disputele de interpretare, pentru a emite judecăți de valoare cu privire la chestiunile care nu apar în Scriptură, iar deciziile sunt primite de biserică ca fiind în acord cu Scriptura și cu interpretarea tradițională.
Hotărârile unui conciliu ecumenic se presupun a fi acceptate de întreaga biserică. Cu toate acestea, bisericile răsăritene (ortodoxe) le recunosc ca autoritate numai pe primele șapte, în timp ce catolicii recunosc douăzeci și unu. În rândul protestanților (în special luteranismul și anglicanismul) sunt acceptate învățăturile primelor șapte concilii, dar acestora nu li se acordă aceeași autoritate.
Există deosebiri cu privire la cine are dreptul de a convoca un conciliu. În Biserica Romano-Catolică, dreptul îi aparține papei. În alte biserici dreptul este conferit anumitor sinoade sau reprezentanți aleși. Dreptul de a participa și a vota într-un conciliu este restricționat doar la episcopi (în bisericile răsăritene), pe când Roma permite o mai largă participare, dar limitează dreptul de a vota doar la episcopi. Protestanții, pe de altă parte, consideră că reprezentanții întregii biserici ar trebui să ia parte și să voteze.
Autoritatea conciliilor este, de asemenea disputată. În Răsărit, conciliile sunt privite ca infailibile, deoarece sunt insuflate de Duhul Sfânt, care vorbește prin vocea unanimă a episcopilor. În istorie însă, unanimitatea a fost adesea obținută prin excluderea episcopilor disidenți, iar alteori deciziile au fost respinse mai târziu de către biserică. În Apus, papa este arbitrul ultim și executorul deciziilor conciliare, care devin valide doar dacă el își dă aprobarea, însă conciliile timpurii s-au desfășurat fără aprobarea Romei și, în multe cazuri, au fost acceptate drept autoritate.

Cum s-a ajuns la Niceea 325

Primul conciliu universal este considerat a fi cel descris în Biblie, în cartea Faptele apostolilor, capitolul 15. Acesta s-a desfășurat în jurul anului 49, d.Chr., legitimând misiunea apostolului Pavel pentru creștinii care nu erau evrei. Orice nonevreu putea deveni creștin, fără a adera la regulile ceremoniale mozaice (în special circumcizia).
Creștinismul s-a răspândit în aproape întreg Imperiul Roman, în ciuda faptului că timp de aproape 300 de ani creștinii au fost persecutați, încă din perioada apostolilor. În anul 313, împărații Constantin și Licinius au legalizat creștinismul prin Edictul de la Milano. Păgânismul însă era, de asemenea, legal și prezent în viața oamenilor. Spre exemplu, în 321, cu 4 ani înaintea Conciliului de la Niceea, împăratul Constantin a declarat ziua de duminică ca zi de odihnă, în onoarea soarelui.
În dorința de a păstra unitatea imperiului, Constantin a căutat să se folosească de religia creștină. A descoperit însă o dispută în sânul acesteia, care reprezenta o amenințare mai mare decât orice altă amenințare politică: controversa ariană. Arius (c. 256-336), un teolog din Alexandria (Egipt), credea că Iisus Hristos, deși deplin uman și cea mai onorată ființă creată, nu era deplin divină, deoarece nu împărtășea aceeași ființă (gr. homoiousios – „esență asemănătoare”) ca Dumnezeu. Mai erau și dispute privind calcularea datei Paștelui și alte chestiuni de organizare a bisericii și tratare a unor schisme.
Pentru clarificarea teologică, Constantin a convocat un conciliu la care a invitat reprezentanții creștinismului din întregul imperiu, în număr de 1.800. Au răspuns invitației 318 episcopi, fiecare însoțit de doi preoți și trei diaconi. Majoritatea era constituită din episcopii răsăriteni. O absență notabilă a fost cea a episcopului de Roma, care a fost reprezentat de doi preoți.

Ce s-a întâmplat la Niceea 325

Conciliul a început pe 20 mai și s-a încheiat pe 25 august 325. Crezul (sau simbolul) niceean, intenționat a rezuma credința creștină, afirma despre Iisus Christos că este „de o ființă cu Tatăl” (gr. homoousios — „esență identică”). Alături de această expresie a fost adăugată o alta: „care din Tatăl S-a născut” / „născut nu făcut”.
Ideea nașterii ontologice din Tatăl reflectă mai ales preocuparea părinților bisericești de a se asigura că sunt în acord cu filosofia grecească, cel puțin în terminologia folosită. Drept rezultat, revelația Scripturii, care prezintă expresiile asociate lui Christos „întâi-născut” și „singurul născut” cu referire la supremație, nu naștere, a fost lăsată la o parte. Astfel, generarea veșnică a Fiului din Tatăl, o doctrină la fel de nebiblică ca și cea a lui Arius, a fost acceptată.
Alături de acest crez, au fost promulgate mai multe canoane, din care s-au păstrat doar douăzeci. Între acestea, unul acordă o autoritate deosebită patriarhilor (episcopilor) de Roma, Alexandria și Antiohia, iar un altul acordă o onoare deosebită episcopului de Ierusalim.

Ce presupune o întoarcere la Niceea?

Niceea anului 325 reprezintă prima întâlnire universală a reprezentanților creștini care au ajuns la un acord în privința afirmațiilor doctrinare. Niceea anului 2025, prima întâlnire universală a reprezentanților catolici și ortodocși pentru a celebra împreună 1.700 de ani de la primul sinod, ar putea reprezenta un pas important pentru o potențială comuniune deplină.
Ideea nu este nouă. Într-o declarație comună, din 28 octombrie 1967, papa și patriarhul au dorit să accentueze convingerea lor că „un element esențial în restaurarea deplinei comuniuni între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă poate fi regăsit în cadrul reînviorării bisericii și creștinilor în acord cu tradiția părinților bisericești și cu inspirația Duhului Sfânt care rămâne pururea cu biserica”.
Amintirea tradiției părinților bisericești este intenționată nu doar ca interpretarea proprie fiecărei biserici, ci în acordul lor cu ocazia diverselor sinoade. Amintirea acestui acord într-un cadru de sărbătoare poate să apropie cele două biserici. Însă apropierea nu asigură și unitatea.

Între asemănări și deosebiri

Deosebirile, care sunt atât de natură teologică (problema filioque, imaculata concepție, purgatoriul), cât și administrativă (primatul papal) încă ridică probleme majore. Dacă în privința teologiei, istoria arată că se poate ajunge la un consens, cel puțin la nivel declarativ, în privința primatului, lucrurile stau diferit.
Episcopul de Roma are autoritate absolută și infailibilă în Biserica Romano-Catolică. Primatul patriarhului de Constantinopol este unul de onoare, neavând o autoritate globală, ci doar o poziție de influență mai amplă, ceea ce nu asigură o uniformitate de opinie. Recent, Patriarhia Rusă a respins, într-un mod vehement, primatul papal. Deși asta arată cel mai probabil nesiguranța pierderii influenței în cazul unei potențiale uniri cu Roma, el indică și deosebirile din sânul ortodoxiei, ceea ce poate îngreuna procesul apropierii de catolicism.
Niceea 325 a indicat și că Scriptura a început să-și piardă influența în fața diverselor interpretări patristice, adesea contradictorii. Dacă Niceea 2025 va depăși nivelul unei celebrări și se va concretiza într-un sinod autentic, cel mai probabil discuțiile teologice vor fi purtate în jurul unor practici fundamentate în primul rând pe scrierile patristice și mai puțin pe Scriptură, evitându-se cât mai mult chestiunile care ar putea provoca disensiuni.
De asemenea, Niceea 325 a reprezentat acceptarea arbitrajului civil în chestiunile religioase, în persoana împăratului Constantin. Cine va arbitra în 2025? Greu de spus. Scriptura afirmă că, în asemenea neînțelegeri, Duhul Sfânt ar trebui să „călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Biblia prezintă adevărul ca fiind nu o interpretare, ci o persoană: Iisus Christos. Relația cu El, confirmată prin ascultarea de cuvintele Sale (1 Ioan 1:5) este singura garanție a unității.
În prezent, dialogul despre unitate este bazat doar la suprafață pe cuvintele lui Iisus Christos din Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetul 21: „Mă rog ca toți să fie una.” Unitatea despre care vorbește Iisus este o unitate în adevăr, adică în Cuvântul lui Dumnezeu (versetul 17). Unitatea nu este reprezentată de acordul în punctele comune. Acesta poate ignora sau chiar înlătura adevărul, de dragul unității. Dacă drumul spre unitate se parcurge cu prețul sacrificării adevărului biblic, rezultatul poate fi cel al unei majorități care-și va impune punctul de vedere cu ajutorul autorității civile.

SANATATE

Posted in boli, cancer, hope, new life, sanatate, sanatos, speranta, turmalina, viata noua, vindecare on 4 octombrie 2014 by Silver Sentinel

              Produse naturiste pentru o sanatate mai buna.       

                                            TURMALINA

Turmalina este un cristal semipreţios ce se prezintă într-o mare varietate de culori, de la albastru, verde, roşu, roz, brun, până la negru. Uneori un cristal poate avea mai multe culori. Cei neexperimentati pot confunda cu uşurinţă turmalinele cu alte pietre preţioase cum ar fi: ametistul, rubinul, zirconiu sau crisolitul. Turmalina are în compoziţie: potasiu, calciu, magneziu, mangan, fier, siliciu, iod, fluor şi alte elemente. În total găsim, în turmalină, 26 de elemente din tabelul periodic. Denumirea sa vine de la cuvântul în limba sinhaleză “turamali” sau “toramalli”, care se aplică la diferite geme găsite în Sri Lanka.
Dintre toate mineralele pământului, turmalina este singura piatră permanent încărcată electric şi din acest motiv este denumită “magnetul cristalin”. Fiind un element natural, turmalina nu are efecte secundare. În corpul fiecărei persoane există curent electric, fie încărcat pozitiv fie negativ cu încarcatură de 0.06 mA. Cristalele de turmalină produc curent exact cu aceeaşi încărcătură electrică şi acest lucru face posibilă echilibrarea energetică a persoanei. Turmalina este singurul mineral care funcţionează ca o sursă durabilă de energie. Aceasta produce ioni negativi şi energie termică joasă astfel creând energie naturală.

Turmalina este un mineral dur. Abia in anii ’80, în Japonia s-a reuşit măcinarea pietrei până la aducerea ei la stadiul de nisip şi ulterior a fost creată o fibră care include cristale de turmalină şi fir natural – numit fiber dreams. Koreenii au inventat turmalina lichidă, combinată cu fibre naturale. Astfel au putut fi realizate textile şi alte ţesături îmbogăţite cu turmalină.

Proprietăţile vindecătoare ale turmalinei se observă la nivelul sistemului nervos central, asupra somnului, imunităţii şi sistemului endocrin. Este folosită, cu succes, în tratarea afecţiunilor circulatorii şi ale sistemului reproducător. Această piatră neutralizează energiile negative. Dintre toate tipurile de turmalină, cele verzi au cel mai puternic efect anti-îmbătrânire. Turmalina este remediul perfect pentru tulburările sexuale şi impotenţă acţionând ca un puternic afrodisiac. Surprinzător, această piatră este folosită ca remediu şi împotriva cancerului. Conform unor cercetări în domeniu, turmalina poate fi un indicator al radioactivităţii. În tratamentele cu turmalină, aceasta poate fi plasată între chakre pentru a regla fluxul energetic dintre ele.

La încălzire, TURMALINA creează un câmp magnetic slab, emană raze infrarosii de undă lungă (FRAI) şi anioni (ionii încărcaţi negativ), care au următoarele efecte:
- Stimulează metabolismul;- Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui;- Reface sistemul limfatic şi pe cel endocrin;- Îmbunătăţeşte absorbţia nutrienţilor la nivelul organelor şi ţesuturilor;- Întăreşte imunitatea;- Echilibrează sistemul nervos central;- Revitalizează organismul;- Îmbunătăţeşte calitatea sângelui şi curăţă vasele de sânge;- Regenerează ficatul;- Îmbunătăţeşte somnul;- Reface ţesuturile nervoase;- Întinereşte aspectul tenului;- Măreşte potenţa şi funcţionalitatea sexuală;- Măreşte acuitatea vizuală şi memoria;- Reduce durerile de cap şi ameţelile;- Elimină mirosurile neplăcute ale organismului şi are efect antibacterian;- Protejează împotriva radiaţiilor electromagnetice 100%;- Elimină semnele de îmbătrânire prematură.
Turmalina este considerată ca fiind piatra prosperităţii şi totodată un bun păstrător al bunăstării. Aduce noroc în viaţa personală şi protejează iubirea şi prietenia pentru mulţi ani. În general, piatra este un bun stimulator al intensităţii energetice, astfel poate fi amplasat în altar, sau în camera copiilor, sau oriunde este nevoie de un nivel energetic benefic crescut.
  • Turmalina creaza în jurul său un câmp protector.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 25 other followers

%d bloggers like this: