Ateii si homosexualii – niste invalizi mintali ( Paula Iacob )

Celebra avocata Paula Iacob doreste ca religia sa fie studiata in scoli. Ea considera ca frica de Dumnezeu este importanta, de aceea nu accepta nici casatoria intre acelasi sex.
Paula Iacob a declarat ca ateii si homosexualii au o problema mintala si nu accepta ca religia sa fie studiata in scoli.
“Imi fac groaza povestile de homosexualitate la care se gandeste cu dor si drag deputatul Cernea, care lupta si cere sa nu mai fie nicio religie. Sa fie! Pentru ca la religie n-am invatat sa stau toata ziua in biserica. Desi eram intr-o scoala catolica unde aveam capela nu mergeam decat cand aveam teza sau o chestie sa-l rog pe Dumnezeu saa ma ajute sa ma descurc. Dar am invatat la religie sa nu fur, sa nu fiu rea, sa nu iau sotul altei pesoane… Multe le inveti la religie, pentru ca principiile religiei crestine sunt de fapt multe principii de drept. Si atunci de ce sa nu fie orele de religie din care copilul invata si sa aiba in plus o credinta.
Ii socotesc niste invalizi mintali pe atei. Pentru ca un om care n-are in clipa mortii un gand, sau cand stie ca e in pericol de moarte, daca nu are un gand bun catre Cel de Sus, caruia ii spui “Doamne ai grija de mine!”, pentru ca oamenii nu mai pot avea grija de tine, acesti atei sunt oameni cu un suflet indoit, sau cu o jumatate de suflet, cu o jumatate de inteligenta chiar.
Daca imi va arata domnul Cernea primul homosexual care a nascut dupa o relatie cu altul, atunci eu voi fi mult mai putin vehementa in sustinerea mea”, a spus Paula Iacob

Obama congratulates Netanyahu on election victory

Netanyahu’s Likud party swept the national elections on Tuesday, taking nearly 25% of the vote, winning 30 seats in the 120-seat Knesset.
The landslide victory over the Zionist Union, which won 24 seats, places Netanyahu in a secure position to form a governing coalition.
US President Barack Obama on Thursday called Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu to congratulate him on his recent election win, after a campaign that seemed to sour relations between the two allies.
Obama spoke to the Israeli leader “to congratulate him on his party’s success in winning a plurality of Knesset seats,” the National Security Council said in a statement.
According to the White House, Obama “emphasized the importance the United States places on our close military, intelligence, and security cooperation with Israel, which reflects the deep and abiding partnership between both countries.”
The two leaders “agreed to continue consultations on a range of regional issues, including the difficult path forward to resolve the Israeli-Palestinian conflict.”
Some pundits had seen a delay in Obama calling Netanyahu as a sign of poor ties between the two.
In the lead-up to the elections, Netanyahu disavowed his commitment to a two-state solution with the Palestinians, remarks he later retracted after his election victory.
“The President reaffirmed the United States’ long-standing commitment to a two-state solution that results in a secure Israel alongside a sovereign and viable Palestine,” the White House said in a statement.
Earlier, spokespeople in the White House and State Department indicated the US would re-evaluate its approach to the peace process and its support for Israel in the United Nations in the wake of Netanyahu’s comments.
Ties between Netanyahu and Obama reached historic lows earlier this month with the Israeli prime minister’s speech before a joint session of Congress in Washington in which he criticized a developing nuclear deal with Iran. The address was coordinated over the head of the White House, to the ire of Obama.
On the issue of Iran’s nuclear program, which has been a point of contention between Netanyahu and Obama, the White House said that the president “reiterated that the United States is focused on reaching a comprehensive deal with Iran that prevents Iran from acquiring a nuclear weapon and verifiably assures the international community of the exclusively peaceful nature of its nuclear program.”
The two also discussed Netanyahu’s comments on Israeli Arab voter turnout, according to CNN.
Netanyahu was accused of race-baiting after calling for support by claiming that Arabs were voting in high numbers during election day Tuesday.
Earlier on Thursday, the White House called the move a “cynical election day tactic.”
(www.timesofisrael.com)

Legitimizarea religioasa a homosexualitatii. Biserica Ortodoxa doreste scoaterea textelor cu Sodoma si Gomora din Biblie

Mai multi capi ai Bisericii Ortodoxe au propus eliminarea capitolului referitor la Sodoma si Gomora pentru a elimina discriminarea sexuala .

Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine sunt date astăzi publicității.

Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Canoanele Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.
Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre “păzitorii” Credinței Ortodoxe încearcă să modifice Sfanta Scriptura.
PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.
NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR
Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite.
Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord.
Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmeazăsă fie supuse revizuirii.

În orice caz, dacă luăm în considerare conținutul ultimei întruniri a Comisiei la Chambesy, pe care îl descoperim acum, este mai bine să nu se grăbească să ia hotărâri. Și încă mai bine ar fi să nu se întrunească deloc Sinodul acesta, de vreme ce unii, care urmează să participe la lucrările lui, sunt gata să revizuiască și să modifice nu numai anteproiectele teologilor secolului trecut, dar și însăși Sfânta Scriptură, Canoanele  Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.
De această dată înțelepții care s-au adunat în Elveția au discutat textul care fusese întocmit la a III-a Consfătuire Panortodoxă Presinodală din 1986 și are răsunătorul titlu: „Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și dragostei între popoare și înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.
Ierarhii din blocul răsăritean au fost cei care au pus acest text pe agenda Sinodului anunțat. De altfel trebuia să dea raport la conducătorii dictatoriali ai statelor lor comuniste și să le dovedească că ostenelile lor în călătoriile lor profesioniste în străinătate nu erau zadarnice. De asemenea, trebuia să-i liniștească că se ostenesc acolo pentru „pace”, așa cum înțelegeau pacea în blocul răsăritean.
Acum însă s-au schimbat lucrurile și cu toate că ne aflăm încă foarte departe de frățietate și dragoste între popoare, lupta împotriva discriminărilor rasiale nu se vede să fie un subiect foarte actual. Și într-adevăr, apartheid-ul din Africa de Sud se referă deja la trecutul îndepărtat, țările coloniale au reușit să-și dobândească independența lor, în timp ce reprezentantul unei rase cândva oprimată s-a mutat la Casa Albă și conduce cel mai puternic stat al lumii contemporane.
CULISELE RUȘINII ȘI DISPUTELE
Nimeni nu s-ar fi așteptat ca această chestiune să pricinuiască discuții aprinse între participanții la întrunirea ce a avut loc. Însă discuțiile care au apărut au luat dimensiuni de furtună, potrivit cu informațiile exclusive. Au fost atât de aprinse și răsunătoare, încât din sala consfătuirilor închise au ajuns la urechile atât a personalului tehnic al Centrului ortodox, cât și la cele ale studenților care studiază acolo teologia ortodoxă (?).
Așa cum s-a dovedit, obiectul divergențelor a fost drepturile minorităților sexuale. Aceste minorități mitropolitul Pergamului le-a numit eufemistic „minorități de altă natură” și care, după părerea sa, trebuie protejate de orice fel de discriminare și nedreptate.
„Nu avem dreptul să smerim și să prigonim chipul lui Dumnezeu”, a spus, potrivit cu surse sigure, profesorul de teologie ortodoxă de 84 de ani, adresându-se „neîndurătorilor” săi colegi. „Să ne întrebăm dacă trebuie să-i considerăm pe homosexuali țapi ispășitori care merită să sufere persecuție. Dacă noi înșine vrem ca ei să fie persecutați. Și dacă nu vrem să se stabilească principiul conform căruia acești oameni trebuie să fie protejați, aceasta înseamnă că vrem să fie pedepsiți și închiși”.
În felul acesta mitropolitul a repetat crezul acelora care susțin antirasismul, dar de fapt proiectul de lege antiortodox, care a fost votat de parlamentul grec sub presiunea Comunității europene.
Ne aducem aminte că acest proiect de lege a constituit obiectul criticii din partea Înaltpreasfințitului mitropolit Serafim de Pireu, precum și din partea altor multor factori bisericești vrednici de respect cu multă autoritate duhovnicească, care reprezintă majoritatea sănătoasă din punct de vedere moral a societății grecești.
Cu toate acestea străduințele de a încorpora în textul Sfântului Sinod poziția care pretinde respect față de „comunitățile minorităților naționale, religioase, de limbă și de altă natură” și „garanții pentru ei să se dezvolte liber potrivit cu principiile lor”, nu a aflat susținere de către majoritate.
Atunci a încercat să-l ajute pe mitropolitul Ioannis al Pergamului un alt profesor de teologie, decanul Institutului de Teologie Ortodoxă de la Chambesy, Vlasios Feidas, care a accentuat:
„Există minorități sexuale, iar ele sunt ca și noi mădulare ale Bisericii. Participă și ei la viața Bisericii. Sunt păcătoși, dar și noi toți suntem păcătoși. Statul îi recunoaște ca membri respectabili ai societății, prin urmare și noi, la rândul nostru, nu trebuie să-i ignorăm. Păcatele sexuale sub nici o formă nu sunt cele mai grele, de aceea trebuie să înfruntăm comunitatea LGBT nu prin condamnare, ci cu dragoste și respect”.
La început, printre participanți s-au aflat foarte puțini care au împărtășit această poziție. Dimpotrivă, reprezentanța Bisericii Ruse, condusă de mitropolitul Ilarion Alfeyev, și-a exprimat dezacordul absolut. Poziția de respect față de comunitățile homosexuale și protecția lor față de persecuții, nu au vrut s-o aprobe sub nici un chip nici reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, mitropolitul Vasilie din Siria, unde frații noștri creștini suferă aspre persecuții din pricina credinței lor, nici mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, care se împotrivește cu curaj la Festivalul mândriei (gay pride) în capitala țării sale, nici ceilalți ierarhi.
Însă spălarea creierului împreună cu intensa constrângere psihologică pe care a exersat-o timp de 7 ore (!) președintele Comisiei asupra participanților nu a rămas fără roade. Rezultatul a fost formularea unui amendament de compromis prin care „minoritățile de altă natură nu trebuie să constituie obiectul discriminării, iar acest lucru nu pretinde de la nimeni să împărtășească opiniile și principiile lor”.
Acest amendament, spre marea noastră mâhnire și rușine, potrivit cu exclusivul nostru reportaj, a fost votat de toți ierarhii de origine greacă, cuprinzându-l și pe mitropolitul Dimitriadei Ignatie. Mitropolitul Ignatie a declarat că în Grecia „susținătorii ideologiei naziste”, chipurile, atacă minoritățile sexuale.
Amendamentul a fost votat și de mitropolitul Hrisostom al Messiniei, de mitropolitul Gheorghie de Pafos (Biserica Ciprului), de arhiepiscopul Aristarh de Constantinia (Patriarhia Ierusalimului) și de mitropolitul Serghios al Bunei Speranțe (Patriarhia Alexandriei).
La acest compromis al rușinii, în afară de mitropoliții Ilarion, Vasilie și Amfilohie, mai sus amintiți, s-au împotrivit cu putere ierarhii Bisericilor Serbiei, Bulgariei, Georgiei și României.
Toți aceștia, spre cinstea lor, nu și-au schimbat părerea până la sfârșit. Datorită acestora, așteptata revizuire a teologiei ortodoxe nu s-a înfăptuit, de vreme ce s-au împotrivit la includerea în textul ce s-a întocmit pentru Sfântul și Marele Sinod, poziția pentru protecția homosexualilor.
Biserica Ortodoxă va numi, ca și până acum, păcatul păcat și adevărul adevăr. Nu se vor scoate din Sfânta Scriptură nici capitolul despre Sodoma și Gomora, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spun că „nici sodomiții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”1.
În orice caz, faptul că astfel de discuții au avut loc în sanul Credinței Ortodoxe pricinuiește profundă neliniște. Iar comportamentul în această discuție a unor anumiți ierarhi, care din pricina fricii de lumea aceasta și în numele corectitudinii politice eretice, în ascuns de turma lor, pricinuiește o profundă mâhnire.   ( http://www.saccsiv.wordpress.com )

The Giver ( Darul lui Jonas )


În viitor, oamenii au hotărât că dacă vor să obțină o pace durabilă, trebuie să existe egalitatea perfectă. Și singurul mod de a o realiza a fost perfecțioarea unui vaccin care îi face imuni la sentimente. Nu au devenit niște roboței, încă pot simți lucruri, însă nu în mod profund. Ura, gelozia, acestea sunt doar cuvinte care și-au pierdut orice înțeles. La fel sunt și fericirea și iubirea.

În ziua în care tuturor tinerilor de vârsta lui li se repartizează slujbele, Jonas e lăsat la urmă, deoarece el va deveni noul Păstrător al Memoriei. Sub îndrumarea Păstrătorului dinaintea sa, Jonas o să descopere tot ceea ce umanitatea a pierdut, începând de la sentimente și până la culori. Apoi, va desoperi toate motivele pentru care omenirea a ales să renunțe la sentimente în favoarea unei lumi în care războaiele nu mai există. 

Totuși, lumea lui Jonas nu e Paradisul care credea el că e pentru că războaiele au fost înlocuite cu ceva mult mai rău. Și Jonas e cel care trebuie să decidă dacă lumea va rămâne așa cum e sau dacă oamenii au nevoie de sentimente. 

Ce te face uman?
Imaginează-ți o lume uniformizată în care toți suntem îmbrăcați în același fel, locuim în case identice, avem aceeași zi de naștere, mâncăm la aceeași oră, ne trezim în același timp și totul se desfășoară după un program clar.
În acest caz, tot ceea ce ne mai face umani sunt emoțiile. Dar dacă și ele sunt scoase din joc?
În lumea distopică prezentată de filmul The Giver – Darul lui Jonas (2014) oamenii au parte de o fercire aparentă și gri – la propriu – în care nu cunosc intimitatea sau sentimentele puternice. Cu toții apar pe lume la Născătoare, sunt repartizați unei familii și trec prin diverse praguri spre maturizare, urmând ca în adolescență să fie inițiați în meseria ce li se potrivește, căci întreaga societate este un imens Big Brother care te urmărește și analizează abilitățile tale și la ce ar putea fi folosite.
The Giver este ecranizarea romanului omonim al autoarei americane Lois Lowry, tradus în limba română la editura Arthur cu titlul „Darul lui Jonas”
Intriga începe atunci când Jonas (Brenton Thwaites), un adolescent aparent banal, este desemnat să joace rolul Primitorului – cel care va fi depozitarul întregii memorii a omenirii. Căci, atunci când orice urmă de unicitate a fost îndepărtată, au fost șterse și amintirile despre întreaga umanitate. Jonas primește de la înaintașul lui, Jeff Bridges în film, cel care devine The Giver,amitiri despre o vreme în care existau zăpadă și sănii, deșert, munți și păduri, muzică și dans, sentimente puternice precum dragostea, tandrețea, prietenia, dar și multă durere – violență, războaie, masacre, nedreptate. Și atunci te întrebi, lipsa iubirii justifică prezența unor asemenea atrocități?
Dar poate cel mai pregnant contrast și momentul în care îți dai seama că ceva se va schimba, este acela în care Jonas ajunge în locuința îndepărtată și ciudată a Dăruitorului. „Se numesc cărți.” Află el despre obiectele ciudate ce tapetează pereții de jur împrejur.
Și acum începe călătoria inițiatică a tânărului printre amintirile unei omeniri întregi ce îi vor fi transferate lui de către Dăruitor, ghidat de sutele de tomuri. Acesta este momentul în care culorile apar pe peliculă. Odată cu merele roșii, umanitatea reapare în scenă :).
Ca orice adolescent, Jonas vrea ca prietena sa, și cea de care s-a îndrăgostit, Fiona (Odeya Rush), să experimenteze și ea sentimentele. Cadrele apropiate de chipul celor doi redau ciudățenia situației într-o lume în care nu ai voie să atingi alte persoane.
Chief Elder e personajul jucat de Meryl Streep, liderul înțelepților, cea care se străduiește să mențină totul conform ordinii existente și care are un rol ceva mai amplu în film față de carte. Una dintre replicile ei este și cea care rezumă cel mai bine motivul pentru care s-a ajuns la situația respectivă: „Atunci când oamenii sunt lăsați să aleagă, ei aleg prost.”
Dar se pare că memoria oamenirii poate fi redobândită de la unicul Purtător de către toți reprezentanții ei.
Concluiza: Oamenii trebuie sa detina dreptul de a alege: binele sau raul. Nici o constrangere nu va elimina imperfectiuna, doar o va musamaliza si ii va da o noua denumire, o noua infatisare.
Un film care merita vazut !
FULL MOVIE

Un lucru cer..sa locuiesc in casa Ta mereu

 Un lucru cer de la tine 
Şi-l doresc fierbinte
Aş vrea să locuiesc
în casa ta mereu
Un lucru cer de la tine 
Şi-l doresc fierbinte
Aşa vrea ca să privesc 
Frumuseţea chipului tău 

Bunătatea şi dreptatea 
Mă înconjoară în templul tău
Fericirea şi îndurarea
Mă vor însoţi mereu

Un lucru cer de la tine 
Şi-l doresc fierbinte
Aş vrea să locuiesc 
în casa ta mereu
Un lucru cer de la tine 
Şi-l doresc fierbinte
Aşa vrea ca să privesc 
Frumuseţea chipului tău

/:Bunătatea şi dreptatea 
Mă înconjoară în tempulul tău
Fericirea şi-ndurarea
Mă vor însoţi mereu:/

/:Da, fericirea şi-ndurarea 
Mă vor însoţi în toate 
Zilele vieţii mele
Şi voi locui în casa Domnului 

Pană la sfărşitul zilelor:/x3

I can promise you one more thing: Even if Israel has to stand alone, Israel will stand. ( Netanyahu’s speech before US Congress)

My friends, I’m deeply humbled by the opportunity to speak for a third time before the most important legislative body in the world, the U.S. Congress.

I want to thank you all for being here today. I know that my speech has been the subject of much controversy. I deeply regret that some perceive my being here as political. That was never my intention.
I want to thank you, Democrats and Republicans, for your common support for Israel, year after year, decade after decade.
I know that no matter on which side of the aisle you sit, you stand with Israel.
The remarkable alliance between Israel and the United States has always been above politics. It must always remain above politics.
Because America and Israel, we share a common destiny, the destiny of promised lands that cherish freedom and offer hope. Israel is grateful for the support of American — of America’s people and of America’s presidents, from Harry Truman to Barack Obama.
We appreciate all that President Obama has done for Israel.
Now, some of that is widely known.
Some of that is widely known, like strengthening security cooperation and intelligence sharing, opposing anti-Israel resolutions at the U.N.
Some of what the president has done for Israel is less well- known.
I called him in 2010 when we had the Carmel forest fire, and he immediately agreed to respond to my request for urgent aid.
In 2011, we had our embassy in Cairo under siege, and again, he provided vital assistance at the crucial moment.
Or his support for more missile interceptors during our operation last summer when we took on Hamas terrorists.
In each of those moments, I called the president, and he was there.
And some of what the president has done for Israel might never be known, because it touches on some of the most sensitive and strategic issues that arise between an American president and an Israeli prime minister.
But I know it, and I will always be grateful to President Obama for that support.
And Israel is grateful to you, the American Congress, for your support, for supporting us in so many ways, especially in generous military assistance and missile defense, including Iron Dome.
Last summer, millions of Israelis were protected from thousands of Hamas rockets because this capital dome helped build our Iron Dome.
Thank you, America. Thank you for everything you’ve done for Israel.
My friends, I’ve come here today because, as prime minister of Israel, I feel a profound obligation to speak to you about an issue that could well threaten the survival of my country and the future of my people: Iran’s quest for nuclear weapons.
We’re an ancient people. In our nearly 4,000 years of history, many have tried repeatedly to destroy the Jewish people. Tomorrow night, on the Jewish holiday of Purim, we’ll read the Book of Esther. We’ll read of a powerful Persian viceroy named Haman, who plotted to destroy the Jewish people some 2,500 years ago. But a courageous Jewish woman, Queen Esther, exposed the plot and gave for the Jewish people the right to defend themselves against their enemies.
The plot was foiled. Our people were saved.
Today the Jewish people face another attempt by yet another Persian potentate to destroy us. Iran’s Supreme Leader Ayatollah Khamenei spews the oldest hatred, the oldest hatred of anti-Semitism with the newest technology. He tweets that Israel must be annihilated — he tweets. You know, in Iran, there isn’t exactly free Internet. But he tweets in English that Israel must be destroyed.
For those who believe that Iran threatens the Jewish state, but not the Jewish people, listen to Hassan Nasrallah, the leader of Hezbollah, Iran’s chief terrorist proxy. He said: If all the Jews gather in Israel, it will save us the trouble of chasing them down around the world.
But Iran’s regime is not merely a Jewish problem, any more than the Nazi regime was merely a Jewish problem. The 6 million Jews murdered by the Nazis were but a fraction of the 60 million people killed in World War II. So, too, Iran’s regime poses a grave threat, not only to Israel, but also the peace of the entire world. To understand just how dangerous Iran would be with nuclear weapons, we must fully understand the nature of the regime.
The people of Iran are very talented people. They’re heirs to one of the world’s great civilizations. But in 1979, they were hijacked by religious zealots — religious zealots who imposed on them immediately a dark and brutal dictatorship.
That year, the zealots drafted a constitution, a new one for Iran. It directed the revolutionary guards not only to protect Iran’s borders, but also to fulfill the ideological mission of jihad. The regime’s founder, Ayatollah Khomeini, exhorted his followers to “export the revolution throughout the world.”
I’m standing here in Washington, D.C. and the difference is so stark. America’s founding document promises life, liberty and the pursuit of happiness. Iran’s founding document pledges death, tyranny, and the pursuit of jihad. And as states are collapsing across the Middle East, Iran is charging into the void to do just that.
Iran’s goons in Gaza, its lackeys in Lebanon, its revolutionary guards on the Golan Heights are clutching Israel with three tentacles of terror. Backed by Iran, Assad is slaughtering Syrians. Back by Iran, Shiite militias are rampaging through Iraq. Back by Iran, Houthis are seizing control of Yemen, threatening the strategic straits at the mouth of the Red Sea. Along with the Straits of Hormuz, that would give Iran a second choke-point on the world’s oil supply.
Just last week, near Hormuz, Iran carried out a military exercise blowing up a mock U.S. aircraft carrier. That’s just last week, while they’re having nuclear talks with the United States. But unfortunately, for the last 36 years, Iran’s attacks against the United States have been anything but mock. And the targets have been all too real.
Iran took dozens of Americans hostage in Tehran, murdered hundreds of American soldiers, Marines, in Beirut, and was responsible for killing and maiming thousands of American service men and women in Iraq and Afghanistan.
Beyond the Middle East, Iran attacks America and its allies through its global terror network. It blew up the Jewish community center and the Israeli embassy in Buenos Aires. It helped Al Qaida bomb U.S. embassies in Africa. It even attempted to assassinate the Saudi ambassador, right here in Washington, D.C.
In the Middle East, Iran now dominates four Arab capitals, Baghdad, Damascus, Beirut and Sanaa. And if Iran’s aggression is left unchecked, more will surely follow.
So, at a time when many hope that Iran will join the community of nations, Iran is busy gobbling up the nations.
We must all stand together to stop Iran’s march of conquest, subjugation and terror.
Now, two years ago, we were told to give President Rouhani and Foreign Minister Zarif a chance to bring change and moderation to Iran. Some change! Some moderation!
Rouhani’s government hangs gays, persecutes Christians, jails journalists and executes even more prisoners than before.
Last year, the same Zarif who charms Western diplomats laid a wreath at the grave of Imad Mughniyeh. Imad Mughniyeh is the terrorist mastermind who spilled more American blood than any other terrorist besides Osama bin Laden. I’d like to see someone ask him a question about that.
Iran’s regime is as radical as ever, its cries of “Death to America,” that same America that it calls the “Great Satan,” as loud as ever.
Now, this shouldn’t be surprising, because the ideology of Iran’s revolutionary regime is deeply rooted in militant Islam, and that’s why this regime will always be an enemy of America.
Don’t be fooled. The battle between Iran and ISIS doesn’t turn Iran into a friend of America.
Iran and ISIS are competing for the crown of militant Islam. One calls itself the Islamic Republic. The other calls itself the Islamic State. Both want to impose a militant Islamic empire first on the region and then on the entire world. They just disagree among themselves who will be the ruler of that empire.
In this deadly game of thrones, there’s no place for America or for Israel, no peace for Christians, Jews or Muslims who don’t share the Islamist medieval creed, no rights for women, no freedom for anyone.
So when it comes to Iran and ISIS, the enemy of your enemy is your enemy.
The difference is that ISIS is armed with butcher knives, captured weapons and YouTube, whereas Iran could soon be armed with intercontinental ballistic missiles and nuclear bombs. We must always remember — I’ll say it one more time — the greatest dangers facing our world is the marriage of militant Islam with nuclear weapons. To defeat ISIS and let Iran get nuclear weapons would be to win the battle, but lose the war. We can’t let that happen.
But that, my friends, is exactly what could happen, if the deal now being negotiated is accepted by Iran. That deal will not prevent Iran from developing nuclear weapons. It would all but guarantee that Iran gets those weapons, lots of them.
Let me explain why. While the final deal has not yet been signed, certain elements of any potential deal are now a matter of public record. You don’t need intelligence agencies and secret information to know this. You can Google it.
Absent a dramatic change, we know for sure that any deal with Iran will include two major concessions to Iran.
The first major concession would leave Iran with a vast nuclear infrastructure, providing it with a short break-out time to the bomb. Break-out time is the time it takes to amass enough weapons-grade uranium or plutonium for a nuclear bomb.
According to the deal, not a single nuclear facility would be demolished. Thousands of centrifuges used to enrich uranium would be left spinning. Thousands more would be temporarily disconnected, but not destroyed.
Because Iran’s nuclear program would be left largely intact, Iran’s break-out time would be very short — about a year by U.S. assessment, even shorter by Israel’s.
And if — if Iran’s work on advanced centrifuges, faster and faster centrifuges, is not stopped, that break-out time could still be shorter, a lot shorter.
True, certain restrictions would be imposed on Iran’s nuclear program and Iran’s adherence to those restrictions would be supervised by international inspectors. But here’s the problem. You see, inspectors document violations; they don’t stop them.
Inspectors knew when North Korea broke to the bomb, but that didn’t stop anything. North Korea turned off the cameras, kicked out the inspectors. Within a few years, it got the bomb.
Now, we’re warned that within five years North Korea could have an arsenal of 100 nuclear bombs.
Like North Korea, Iran, too, has defied international inspectors. It’s done that on at least three separate occasions — 2005, 2006, 2010. Like North Korea, Iran broke the locks, shut off the cameras.
Now, I know this is not gonna come a shock — as a shock to any of you, but Iran not only defies inspectors, it also plays a pretty good game of hide-and-cheat with them.
The U.N.’s nuclear watchdog agency, the IAEA, said again yesterday that Iran still refuses to come clean about its military nuclear program. Iran was also caught — caught twice, not once, twice — operating secret nuclear facilities in Natanz and Qom, facilities that inspectors didn’t even know existed.
Right now, Iran could be hiding nuclear facilities that we don’t know about, the U.S. and Israel. As the former head of inspections for the IAEA said in 2013, he said, “If there’s no undeclared installation today in Iran, it will be the first time in 20 years that it doesn’t have one.” Iran has proven time and again that it cannot be trusted. And that’s why the first major concession is a source of great concern. It leaves Iran with a vast nuclear infrastructure and relies on inspectors to prevent a breakout. That concession creates a real danger that Iran could get to the bomb by violating the deal.
But the second major concession creates an even greater danger that Iran could get to the bomb by keeping the deal. Because virtually all the restrictions on Iran’s nuclear program will automatically expire in about a decade.
Now, a decade may seem like a long time in political life, but it’s the blink of an eye in the life of a nation. It’s a blink of an eye in the life of our children. We all have a responsibility to consider what will happen when Iran’s nuclear capabilities are virtually unrestricted and all the sanctions will have been lifted. Iran would then be free to build a huge nuclear capacity that could product many, many nuclear bombs.
Iran’s Supreme Leader says that openly. He says, Iran plans to have 190,000 centrifuges, not 6,000 or even the 19,000 that Iran has today, but 10 times that amount — 190,000 centrifuges enriching uranium. With this massive capacity, Iran could make the fuel for an entire nuclear arsenal and this in a matter of weeks, once it makes that decision.
My long-time friend, John Kerry, Secretary of State, confirmed last week that Iran could legitimately possess that massive centrifuge capacity when the deal expires.
Now I want you to think about that. The foremost sponsor of global terrorism could be weeks away from having enough enriched uranium for an entire arsenal of nuclear weapons and this with full international legitimacy.
And by the way, if Iran’s Intercontinental Ballistic Missile program is not part of the deal, and so far, Iran refuses to even put it on the negotiating table. Well, Iran could have the means to deliver that nuclear arsenal to the far-reach corners of the earth, including to every part of the United States.
So you see, my friends, this deal has two major concessions: one, leaving Iran with a vast nuclear program and two, lifting the restrictions on that program in about a decade. That’s why this deal is so bad. It doesn’t block Iran’s path to the bomb; it paves Iran’s path to the bomb.
So why would anyone make this deal? Because they hope that Iran will change for the better in the coming years, or they believe that the alternative to this deal is worse?
Well, I disagree. I don’t believe that Iran’s radical regime will change for the better after this deal. This regime has been in power for 36 years, and its voracious appetite for aggression grows with each passing year. This deal would wet appetite — would only wet Iran’s appetite for more.
Would Iran be less aggressive when sanctions are removed and its economy is stronger? If Iran is gobbling up four countries right now while it’s under sanctions, how many more countries will Iran devour when sanctions are lifted? Would Iran fund less terrorism when it has mountains of cash with which to fund more terrorism?
Why should Iran’s radical regime change for the better when it can enjoy the best of both world’s: aggression abroad, prosperity at home?
This is a question that everyone asks in our region. Israel’s neighbors — Iran’s neighbors know that Iran will become even more aggressive and sponsor even more terrorism when its economy is unshackled and it’s been given a clear path to the bomb.
And many of these neighbors say they’ll respond by racing to get nuclear weapons of their own. So this deal won’t change Iran for the better; it will only change the Middle East for the worse. A deal that’s supposed to prevent nuclear proliferation would instead spark a nuclear arms race in the most dangerous part of the planet.
This deal won’t be a farewell to arms. It would be a farewell to arms control. And the Middle East would soon be crisscrossed by nuclear tripwires. A region where small skirmishes can trigger big wars would turn into a nuclear tinderbox.
If anyone thinks — if anyone thinks this deal kicks the can down the road, think again. When we get down that road, we’ll face a much more dangerous Iran, a Middle East littered with nuclear bombs and a countdown to a potential nuclear nightmare.
Ladies and gentlemen, I’ve come here today to tell you we don’t have to bet the security of the world on the hope that Iran will change for the better. We don’t have to gamble with our future and with our children’s future.
We can insist that restrictions on Iran’s nuclear program not be lifted for as long as Iran continues its aggression in the region and in the world.
Before lifting those restrictions, the world should demand that Iran do three things. First, stop its aggression against its neighbors in the Middle East. Second…
Second, stop supporting terrorism around the world.
And third, stop threatening to annihilate my country, Israel, the one and only Jewish state.
Thank you.
If the world powers are not prepared to insist that Iran change its behavior before a deal is signed, at the very least they should insist that Iran change its behavior before a deal expires.
If Iran changes its behavior, the restrictions would be lifted. If Iran doesn’t change its behavior, the restrictions should not be lifted.
If Iran wants to be treated like a normal country, let it act like a normal country.
My friends, what about the argument that there’s no alternative to this deal, that Iran’s nuclear know-how cannot be erased, that its nuclear program is so advanced that the best we can do is delay the inevitable, which is essentially what the proposed deal seeks to do?
Well, nuclear know-how without nuclear infrastructure doesn’t get you very much. A racecar driver without a car can’t drive. A pilot without a plan can’t fly. Without thousands of centrifuges, tons of enriched uranium or heavy water facilities, Iran can’t make nuclear weapons.
Iran’s nuclear program can be rolled back well-beyond the current proposal by insisting on a better deal and keeping up the pressure on a very vulnerable regime, especially given the recent collapse in the price of oil.
Now, if Iran threatens to walk away from the table — and this often happens in a Persian bazaar — call their bluff. They’ll be back, because they need the deal a lot more than you do.
And by maintaining the pressure on Iran and on those who do business with Iran, you have the power to make them need it even more.
My friends, for over a year, we’ve been told that no deal is better than a bad deal. Well, this is a bad deal. It’s a very bad deal. We’re better off without it.
Now we’re being told that the only alternative to this bad deal is war. That’s just not true.
The alternative to this bad deal is a much better deal.
A better deal that doesn’t leave Iran with a vast nuclear infrastructure and such a short break-out time. A better deal that keeps the restrictions on Iran’s nuclear program in place until Iran’s aggression ends.
A better deal that won’t give Iran an easy path to the bomb. A better deal that Israel and its neighbors may not like, but with which we could live, literally. And no country…
… no country has a greater stake — no country has a greater stake than Israel in a good deal that peacefully removes this threat.
Ladies and gentlemen, history has placed us at a fateful crossroads. We must now choose between two paths. One path leads to a bad deal that will at best curtail Iran’s nuclear ambitions for a while, but it will inexorably lead to a nuclear-armed Iran whose unbridled aggression will inevitably lead to war.
The second path, however difficult, could lead to a much better deal, that would prevent a nuclear-armed Iran, a nuclearized Middle East and the horrific consequences of both to all of humanity.
You don’t have to read Robert Frost to know. You have to live life to know that the difficult path is usually the one less traveled, but it will make all the difference for the future of my country, the security of the Middle East and the peace of the world, the peace, we all desire.
My friend, standing up to Iran is not easy. Standing up to dark and murderous regimes never is. With us today is Holocaust survivor and Nobel Prize winner Elie Wiesel.
Elie, your life and work inspires to give meaning to the words, “never again.”
And I wish I could promise you, Elie, that the lessons of history have been learned. I can only urge the leaders of the world not to repeat the mistakes of the past.
Not to sacrifice the future for the present; not to ignore aggression in the hopes of gaining an illusory peace.
But I can guarantee you this, the days when the Jewish people remained passive in the face of genocidal enemies, those days are over.
We are no longer scattered among the nations, powerless to defend ourselves. We restored our sovereignty in our ancient home. And the soldiers who defend our home have boundless courage. For the first time in 100 generations, we, the Jewish people, can defend ourselves.
This is why — this is why, as a prime minister of Israel, I can promise you one more thing: Even if Israel has to stand alone, Israel will stand.
But I know that Israel does not stand alone. I know that America stands with Israel.
I know that you stand with Israel.
You stand with Israel, because you know that the story of Israel is not only the story of the Jewish people but of the human spirit that refuses again and again to succumb to history’s horrors.
Facing me right up there in the gallery, overlooking all of us in this (inaudible) chamber is the image of Moses. Moses led our people from slavery to the gates of the Promised Land.
And before the people of Israel entered the land of Israel, Moses gave us a message that has steeled our resolve for thousands of years. I leave you with his message today, (SPEAKING IN HEBREW), “Be strong and resolute, neither fear nor dread them.”
My friends, may Israel and America always stand together, strong and resolute. May we neither fear nor dread the challenges ahead. May we face the future with confidence, strength and hope.
May God bless the state of Israel and may God bless the United States of America.

Sfarsitul tot mai aproape: Biserica Catolica la un pas de unire cu Biserica Ortodoxa dupa anuntul istoric facut de Papa

“Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.” “Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare roşu aprins, plină cu nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în roşu aprins şi vişiniu şi împodobită cu aur, pietre preţioase şi cu perle, având în mână o cupă de aur, plină de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o TAINĂ, BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.” Apocalipsa 17:1, 3-5



Papa Francisc a lansat duminică la Istanbul un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică și Ortodoxă, despărțite de un mileniu, arătând că victimele războaielor și tinerii cer ca acest pas istoric să fie făcut.

„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei (…) este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în fața Patriarhului Ecumenic al Constatinopolului, Bartolomeu I, după ce au participat împreună la o liturghie.
De o importanță excepțională în mesaj este faptul că Papa a ținut să sublinieze că nu există nici o pretenție din partea catolicilor:
„Biserică Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata că săutăm împreună modalitățile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale.”
Francisc și-a continuat mesajul istoric:
„În lumea de astăzi se ridică cu putere voci pe care nu pytem să nu le auzim și care cer Bisericilor noastre să-și asume până la capăt condiția de discipoli ai Domnului nostru Iisus Hristos”.
Bisericile Catolică și Ortodoxă s-au separat în 1054, când Papa leon al IX-lea și Patriarhul Mihail I Celularie al Constantinopolului și-au aruncat reciproc anatema.
Printre diferențele care divizează cele două blocuri creștine se află celebrul Filioque (Catolicii susțin că Duhul Sfânt din Sfânta Treime purcede din Tatăl și din Fiul, în vreme ce Ortodocșii cred că acesta purcede doar din Tatăl), sau Primatul Papei (întâietatea, infailibilitatea și superioritatea față de ceilalți episcopi).
Spre deosebire de Papa, Patriarhul Constantinopolului nu are putere reală asupra lumii ortodoxe, el având doar un rang onorific. Bisericile ortodoxe sunt autocefale, ele nu se subordonează unui Primat din afara țării.