Paştele
Cuvântul Paşte (în limba engleză Easter) provine din unul dintre titlurile reginei cerurilor, „Astartea” (vezi 1 Împăraţi 11:5) – unul dintre idolii la care se închina Solomon. Au existat diferite forme ale aceluiaşi nume în ţări diferite.
Enciclopedia Britanică spune:
„Cuvântul din limba engleză „Easter” (paşte) corespunde cuvântului german „Oster”, şi ambele au rădăcinile în triburile Teutonice din Europa Centrală. Când a ajuns la Teutoni, creştinismul a încorporat în sărbătorirea acestui mare ospăţ Creştin mai multe ritualuri păgâne, care au acompaniat observarea „festivalului primăverii”. Faptul că „festivalul” învierii se ţinea primăvara, fiindcă sărbătorea triumful vieţii peste moarte, a făcut foarte uşoară asocierea cu acest eveniment a celui mai mare festival al Teutonilor, ţinut în onoarea morţii iernii, a naşterii unui nou an şi a reapariţiei soarelui. Eostre (sau Astartea), zeiţa primăverii, a dat numele acestei sfinte sărbători creştine.
Ideea oului ca un simbol al fertilităţii şi vieţii îşi are începuturile în vremea Egiptenilor şi Perşilor antici care aveau obiceiul de a colora şi mânca ouă în timpul sărbătorii festivalului primăverii. Această idee antică, a semnificaţiei oului ca simbol al vieţii, a devenit sursa ideii oului ca semn al învierii. Conform legendei bătrâneşti, soarele care răsare în dimineaţa de Paşte dansează pe cer; încă o idee care îşi are originea în festivalul păgân al primăverii, unde spectatorii dansau în onoarea soarelui… bisericile Protestante au preluat acest obicei de a ţine servicii în dimineaţa de Paşti” – (ediţia 1959, Vol 7, paginile 859, 860) – tradus din limba engleză.
Babilonienii credeau că un ou mare a căzut din cer în râul Eufrat şi din el a ieşit Astartea. Astfel a început folosirea oului în legătură cu închinarea la soare din timpul festivalului primăverii. Creştinii din secolul 4 au preluat această tradiţie, şi până în ziua de astăzi Paştele se sărbătoreşte cu ouă, despre care se spune că simbolizează ieşirea lui Isus din mormânt, asemănătoare ieşirii puiului din ou!!!
Turte de pâine erau aduse de către păgâni ca ofrande înaintea împărătesei cerurilor, cu multe secole înainte de Hristos (Ieremia 7:18). La creştini, acestea au devenit pâinea împletită care se serveşte în Vinerea Mare!
Când frângem pâinea, mărturisim nu numai moartea lui Hristos, ci şi moartea noastră împreună cu El. Sentimentalismul din Paşte distrage atenţia oamenilor de la nevoia de a-L urma pe Isus şi o îndreaptă asupra unor ritualuri goale.
Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiţia oamenilor?
În spatele sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte stă principiul periculos al urmării tradiţiilor omeneşti, chiar dacă nu au nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Atât de puternică este această putere a tradiţiilor încât mulţi creştini care cred Scriptura cu privire la alte domenii, găsesc foarte greu să renunţe la sărbătorirea Crăciunului şi Paştelor.
Este uimitor că mulţi creştini nu vor să accepte ceea ce şi scriitorii seculari (autorii Enciclopediei Britanice) au înţeles foarte clar – că Paştele şi Crăciunul sunt, de fapt, sărbători păgâne. Poţi să i te adresezi unui măgar cu numele de leu, însă el tot măgar rămâne. Schimbarea numelor nu a transformat aceste ritualuri în festivaluri creştine!
Din ceea ce am văzut reiese foarte clar faptul că creştinii sărbătoresc la Crăciun ziua de naştere a unui alt ‚,Isus” – Nimrod din Babilon. Iar la Paşte, ei de fapt sărbătoresc învierea unui alt „Isus” – zeul-soare care aduce vara în emisfera nordică! În spatele lui Nimrod şi a zeului soare se ascunde de fapt Satan, care primeşte toată închinarea (Exodul 32:4, 5) “El i -a luat din minile lor, a batut aurul cu dalta, si a facut un vitel turnat. Si ei au zis: ,,Israele! iata dumnezeul tau, care te -a scos din tara Egiptului. Cind a vazut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar inaintea lui, si a strigat: ,,Mine, va fi o sarbatoare in cinstea Domnului!“”.
Să luăm aminte la aceste lucruri toţi cei care sărbătorim Crăciunul şi Paştele!
Matchless God 