[EN] Jesus saith unto him, I am the way, the truth, and the life: no man cometh unto the Father, but by me. – John 14:6 KJV
More than two thousand years ago, Truth was put on trial and judged by people who were devoted to lies. In fact, Truth faced six trials in less than one full day, three of which were religious, and three that were legal. In the end, few people involved in those events could answer the question, “What is truth?”
After being arrested, the Truth was first led to a man named Annas, a corrupt former high priest of the Jews. Annas broke numerous Jewish laws during the trial, including holding the trial in his house, trying to induce self-accusations against the defendant, and striking the defendant, who had been convicted of nothing at the time. After Annas, the Truth was led to the reigning high priest, Caiaphas, who happened to be Annas’s son-in-law. Before Caiaphas and the Jewish Sanhedrin, many false witnesses came forward to speak against the Truth, yet nothing could be proved and no evidence of wrongdoing could be found. Caiaphas broke no fewer than seven laws while trying to convict the Truth: (1) the trial was held in secret; (2) it was carried out at night; (3) it involved bribery; (4) the defendant had no one present to make a defense for Him; (5) the requirement of 2-3 witnesses could not be met; (6) they used self-incriminating testimony against the defendant; (7) they carried out the death penalty against the defendant the same day. All these actions were prohibited by Jewish law. Regardless, Caiaphas declared the Truth guilty because the Truth claimed to be God in the flesh, something Caiaphas called blasphemy.
When morning came, the third trial of the Truth took place, with the result that the Jewish Sanhedrin pronounced the Truth should die. However, the Jewish council had no legal right to carry out the death penalty, so they were forced to bring the Truth to the Roman governor at the time, a man named Pontius Pilate. Pilate was appointed by Tiberius as the fifth prefect of Judea and served in that capacity A.D. 26 to 36. The procurator had power of life and death and could reverse capital sentences passed by the Sanhedrin. As the Truth stood before Pilate, more lies were brought against Him. His enemies said, “We found this man misleading our nation and forbidding to pay taxes to Caesar, and saying that He Himself is Christ, a King” (Luke 23:2). This was a lie, as the Truth had told everyone to pay their taxes (Matthew 22:21) and never spoke of Himself as a challenge to Caesar.
After this, a very interesting conversation between the Truth and Pilate took place. “Therefore Pilate entered again into the Praetorium, and summoned Jesus and said to Him, ‘Are You the King of the Jews?’ Jesus answered, ‘Are you saying this on your own initiative, or did others tell you about Me?’ Pilate answered, ‘I am not a Jew, am I? Your own nation and the chief priests delivered You to me; what have You done?’ Jesus answered, ‘My kingdom is not of this world. If My kingdom were of this world, then My servants would be fighting so that I would not be handed over to the Jews; but as it is, My kingdom is not of this realm.’ Therefore Pilate said to Him, ‘So You are a king?’ Jesus answered, ‘You say correctly that I am a king. For this I have been born, and for this I have come into the world, to testify to the truth. Everyone who is of the truth hears My voice.’ Pilate said to Him, ‘What is truth?’” (John 18:33–38).
Pilate’s question, “What is truth?” has reverberated down through history. Was it a melancholy desire to know what no one else could tell him, a cynical insult, or perhaps an irritated, indifferent reply to Jesus’ words?
In a postmodern world that denies that truth can be known, the question is more important than ever to answer. What is truth?
During the six trials of Jesus, the contrast between the truth (righteousness) and lies (unrighteousness) was unmistakable. There stood Jesus, the Truth, being judged by those whose every action was bathed in lies. The Jewish leaders broke nearly every law designed to protect a defendant from wrongful conviction. They fervently worked to find any testimony that would incriminate Jesus, and in their frustration, they turned to false evidence brought forward by liars. But even that could not help them reach their goal. So they broke another law and forced Jesus to implicate Himself.
Once in front of Pilate, the Jewish leaders lied again. They convicted Jesus of blasphemy, but since they knew that wouldn’t be enough to coax Pilate to kill Jesus, they claimed Jesus was challenging Caesar and was breaking Roman law by encouraging the crowds to not pay taxes. Pilate quickly detected their superficial deception, and he never even addressed the charge.
Jesus the Righteous was being judged by the unrighteous. The sad fact is that the latter always persecutes the former. It’s why Cain killed Abel. The link between truth and righteousness and between falsehood and unrighteousness is demonstrated by a number of examples in the New Testament:
• For this reason God will send upon them a deluding influence so that they will believe what is false, in order that they all may be judged who did not believe the truth, but took pleasure in wickedness” (2 Thessalonians 2:11–12).
• “For the wrath of God is revealed from heaven against all ungodliness and unrighteousness of men who suppress the truth in unrighteousness” (Romans 1:18).
• “who will render to each person according to his deeds; to those who by perseverance in doing good seek for glory and honor and immortality, eternal life; but to those who are selfishly ambitious and do not obey the truth, but obey unrighteousness, wrath and indignation” (Romans 2:6–8).
• “[love] does not act unbecomingly; it does not seek its own, is not provoked, does not take into account a wrong suffered, does not rejoice in unrighteousness, but rejoices with the truth” (1 Corinthians 13:5–6).
The question Pontius Pilate asked centuries ago needs to be rephrased in order to be completely accurate. The Roman governor’s remark “What is truth?” overlooks the fact that many things can have the truth, but only one thing can actually be the Truth. Truth must originate from somewhere.
The stark reality is that Pilate was looking directly at the Origin of all Truth on that early morning more than two thousand years ago. Not long before being arrested and brought to the governor, Jesus had made the simple statement “I am the truth” (John 14:6), which was a rather incredible statement. How could a mere man be the truth? He couldn’t be, unless He was more than a man, which is actually what He claimed to be. The fact is, Jesus’ claim was validated when He rose from the dead (Romans 1:4).
Pilate evidently never came to a knowledge of the truth. Eusebius, the historian and Bishop of Caesarea, records the fact that Pilate ultimately committed suicide sometime during the reign of the emperor Caligula—a sad ending and a reminder for everyone that ignoring the truth always leads to undesired consequences.
===========================================
[RO] Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul și Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6 VDC
Cu aproximativ 2.000 de ani în urmă, Adevărul a fost supus procesului și judecat de oameni devotați minciunilor. În fapt, Adevărul a trecut prin șase procese judiciare în mai puțin de o zi întreagă, trei dintre care au fost religioase și trei legale. În final, puțini oameni implicați în aceste evenimente puteau răspunde la întrebarea: „Ce este adevărul?”
După ce a fost arestat, Adevărul a fost mai întâi dus la un om numit Ana, un fost mare preot corupt al evreilor. Ana a încălcat numeroase legi evreiești în timpul procesului, inclusiv prin ținerea procesului în casa lui, prin încercarea de a induce autoacuzații împotriva pârâtului și prin lovirea acestuia, care nu era condamnat pentru nimic în acel moment. După Ana, Adevărul a fost dus la marele preot aflat în funcție, Caiafa, care se întâmpla să fie ginerele lui Ana. Înaintea lui Caiafa și a Sanhedrinului evreiesc, mulți martori falși au ieșit în față să vorbească împotriva Adevărului, și totuși nimic nu a putut fi dovedit și nu s-a găsit nicio dovadă de lucru rău săvârșit. Caiafa a încălcat nu mai puțin de șapte legi în timp ce încerca să condamne Adevărul: (1) procesul a fost ținut în secret; (2) a fost desfășurat noaptea; (3) a implicat mituire; (4) pârâtul nu a avut pe nimeni prezent care să-I ia apărarea; (5) cerința de 2-3 martori nu a putut fi îndeplinită; (6) au folosit mărturii autoincriminatoare împotriva pârâtului; (7) au dus la îndeplinire pedeapsa cu moartea împotriva acuzatului în aceeași zi. Toate aceste acțiuni erau interzise de legea evreiască. În orice caz, Caiafa a declarat Adevărul vinovat pentru că Adevărul a pretins că e Dumnezeu întrupat, lucru pe care Caiafa l-a numit blasfemie.
Când a venit dimineața, a avut loc al treilea proces al Adevărului, rezultatul fiind că Sanhedrinul evreiesc s-a pronunțat că Adevărul trebuie să moară. Însă consiliul evreiesc nu avea drept legal să ducă la îndeplinire pedeapsa cu moartea, astfel că au fost obligați să ducă Adevărul în fața guvernatorului roman din acel timp, un om numit Ponțiu Pilat. Pilat a fost desemnat de Tiberius al cincilea prefect al Iudeii și a deservit în acea funcție din anul 26 până în 36 d.Cr. Procuratorul avea putere de viață și moarte și putea anula pedepsele capitale hotărâte de Sanhedrin. În timp ce Adevărul a stat înaintea lui Pilat, și mai multe minciuni au fost aduse împotriva Lui. Dușmanii Lui au spus: „Pe omul acesta l-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului și zicând că el este Cristosul, Împăratul.” (Luca 23.2) Aceasta a fost o minciună, pentru că Adevărul le-a spus tuturor să-și plătească birurile (Matei 22.21) și nu a vorbit niciodată despre Sine ca fiind o amenințare la adresa lui Cezar.
După acestea a avut loc o conversație foarte interesantă între Adevăr și Pilat. „Pilat a intrat iarăși în odaia de judecată, L-a chemat pe Isus și I-a zis: «Ești Tu Împăratul iudeilor?» Isus i-a răspuns: «De la tine însuți zici lucrul acesta sau ți l-au spus alții despre Mine?» Pilat a răspuns: «Eu sunt iudeu? Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea. Ce ai făcut?» «Împărăția Mea nu este din lumea aceasta», a răspuns Isus. «Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici.» «Atunci, un Împărat tot ești!» I-a zis Pilat. «Da», a răspuns Isus. «Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.» Pilat I-a zis: «Ce este adevărul?»” (Ioan 18.33-38)
Întrebarea lui Pilat: „Ce este adevărul?” a răsunat de-a lungul istoriei. A fost oare o dorință melancolică de a ști ceea ce nimeni altcineva nu-i putea spune, o insultă cinică sau poate un răspuns indiferent, iritat la cuvintele lui Isus?
Într-o lume postmodernă care neagă faptul că adevărul poate fi cunoscut, e mai important decât oricând ca întrebarea să primească răspuns. Ce este adevărul?
Odată ajuns în fața lui Pilat, liderii evrei au mințit din nou. Ei L-au condamnat pe Isus pentru blasfemie, însă pentru că știau că acest lucru nu va fi suficient ca să-l convingă pe Pilat să-L omoare pe Isus, au pretins că Isus era împotriva Cezarului și încălca legea romană prin faptul că încuraja mulțimile să nu plătească birurile. Pilat a detectat repede înșelătoria lor superficială și nici măcar nu a abordat această acuză.
Isus cel Neprihănit era judecat de cei nelegiuiți. Faptul trist e că cei din această a doua categorie îi persecută întotdeauna pe cei din prima. De aceea Cain l-a omorât pe Abel. Legătura dintre adevăr și neprihănire și dintre falsitate și nelegiuire e demonstrată printr-o serie de exemple din Noul Testament:
• „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.” (2 Tesaloniceni 2.9-12)
• „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1.18)
• „… care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea, și va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire.” (Romani 2.6-8)
• „[Dragostea] nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr.” (1 Corinteni 13.5-6)
Întrebarea pe care a pus-o Ponțiu Pilat cu secole în urmă trebuie să fie reformulată, ca să fie cu totul exactă. Remarca guvernatorului roman „Ce este adevărul?” trece cu vederea faptul că multe lucruri pot conține adevărul, însă un singur lucru poate fi realmente Adevărul. Adevărul trebuie să-și aibă originile undeva.
Realitatea șocantă este că în dimineața aceea devreme, cu peste două mii de ani în urmă, Pilat privea direct Originea întregului Adevăr. Nu cu mult timp înainte să fie arestat și adus în fața guvernatorului, Isus a făcut simpla afirmație „Eu sunt Adevărul” (Ioan 14.6), care a fost o afirmație într-adevăr incredibilă. Cum putea un simplu om să fie adevărul? Nu putea fi, dacă nu ar fi fost mai mult decât un om, lucru care de fapt l-a pretins că este. În fapt, pretenția lui Isus a fost validată când a înviat din morți (Romani 1.4).
Matchless God 