STRIGĂTUL BISERICII PRIGONITE

Un ateu îl găseşte pe Hristos

Am fost crescut într-o familie care nu practica nici o religie. Nu am primit o educaţie religioasă în copilărie. Eram, la vârsta de 14 ani, un ateu convins, împietrit. Aceasta era rezultatul unei copilării necăjite. Orfan de tată din primii ani ai vieţii, am cunoscut sărăcia în perioada grea a primului război mondial. Adolescent, eram tot atât de ateu ca şi comuniştii de azi. Citisem cărţi ateiste şi nu numai că nu credeam în Dumnezeu şi Hristos… dar uram aceste noţiuni, considerându-le nocive pentru mintea omenească. Am crescut astfel în adversiune faţă de religie.

Dar, cum mi-am dat seama mai târziu, nu înţeleg pentru care considerent, am fost unul din aleşii Domnului. Au fost criterii care nu ţineau deloc de calităţile mele, pentru că aveam un caracter rău. Deşi eram ateu, ceva inconştient mă atrăgea spre biserică. Mi se părea greu să trec pe lângă un asemenea lăcaş şi să nu intru. Cu toate acestea, nu am înţeles niciodată ce se petrecea în aceste biserici. Am ascultat predici, dar ele n-au avut nici o rezonanţă în inima mea. Eram convins că nu există Dumnezeu. Uram ideea că Dumnezeu este un Stăpân de care trebuie să ascult. Această idee pe care o aveam despre Dumnezeu era gre şită. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu că există, undeva în Univers, o inimă iubitoare. Avusesem puţine bucurii în copilărie şi tinereţe şi tânjeam după experienţa unei inimi iubitoare, care să bată şi pentru mine. Nu ştiam că există un Dumnezeu adevărat, dar eram trist că nu există un Dumnezeu al iubirii.

Odată, în perioada conflictului meu interior,.am intrat într-o biserică catolică; aici am văzut oameni îngenunchiaţi care spuneau ceva. M-am gândit să îngenunchez şi eu alături de ei, să ascult ce spuneau ei, să repet rugăciunile lor şi să văd dacă se întâmplă ceva. Ei înălţau o rugăciune către Sfânta Fecioară: “Bucură-te  Mărie, cea plină de har”. Impreună cu ei, am repetat cuvintele iarăşi şi iarăşi, am privit la statuia Fecioarei Măria, dar nu s-a întâmplat nimic. Mi-a părut foarte rău.
într-o zi, ateu convins fiind, m-am rugat lui Dumnezeu, cam în termenii următori: “Doamne, ştiu sigur că nu exişti. Dar, dacă din întâmplare exişti, ceea ce eu contest, nu este datoria mea de-a crede în Tine; este datoria Ta să mi Te descoperi”.

Eram ateu, totuşi ateismul nu aducea pace inimii mele. Cum aveam să descopăr, în acest timp de frământări interioare ale mele, într-un sat aşezat pe creasta munţilor, în România, un dulgher bătrân se ruga aşa: “Doamne, Ţi-am slujit pe pământ şi doresc să-mi capăt răsplata pe pământ şi nu în Cer. Răsplata mea să fie aceea de a nu muri până ce nu voi aduce la Hristos un evreu, pentru că Isus a ieşit din poporul evreu. Dar sunt sărac, bătrân şi bolnav. Nu pot să umblu să caut un evreu. în satul meu nu e nici unul. Adu, Tu, un evreu în satul meu, şi eu am să mă străduiesc să-l aduc la Hristos”.

O atracţie irezistibilă mi-a dus paşii în acel sat. N-aveam nimic de făcut acolo. In România sunt mii, dacă nu chiar zeci de mii de sate. Dar m-am dus în “acel” sat. Aflând că sunt evreu, dulgherul m-a curtat ca pe cea mai  frumoasă fată. A văzut în mine răspunsul la rugăciunile sale şi mi-a dat să citesc Biblia.
Citisem în Biblie de multe ori înainte, din pur interes cultural. Dar Biblia pe care mi-a dat-o el
era altfel. [ … ]

Richard Wurmbrand – Strigatul Bisericii Prigonite  

Viata condusa de scopuri [ Part. 6 ]

Viaţa este o însărcinare temporară
“Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”
Psalm 39.4
Sunt un străin pe pământ!
Psalm 119.19
Viaţa pe pământ este o însărcinare temporară.
Scriptura este plină cu metafore care ne învaţă cît de scurtă, temporară, mişcătoare este viaţa pe pământ. Viaţa este descrisă ca o ceaţă, un abur, o suflare şi un fum. Scriptura spune: Căci noi suntem de ieri, … zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. (Iov 8.9)
Să foloseşti viaţa ta la maximă eficienţă nu trebuie să uiţi două adevăruri: În prin rând comparată cu veşnicia este foarte scurtă. În al doilea rând viaţa este o rezidenţă temporară. Tu nu vei trăi mult aici aşa că nu te aşa prea tare. Cere ajutor lui Dumnezeu să te ajute să vezi viaţa pe pământ cum o vede El. David s-a rugat: “Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sunt.” (Psalm 39.4)
În repetate rânduri Scriptura compară viaţa pe pământ cu o trăire temporară într-o ţară străină. Aceasta nu e o casă permanentă sau o adresă finală. Doar ai fost în trecere, ai vizitat pământul numai. Scriptura foloseşte termeni ca: străini, pelegrini, călători, vizitatori, agenţi ca să ne arate cât de scurtă e viaţa. David a zis: Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! (Psalm 119.19) Petru a explicat spunând: Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; (1 Petru 1.17)
În California unde trăiesc eu, mulţi oameni s-au mutat din altă parte aici ca să lucreze, dar ei îşi păstrează cetăţenia ţării de baştină. Ca să fie legali ei trebuie să aibă aşa zisa carte verde (green card) pentru a se identifica la nevoie şi a arăta că ei lucrează dar nu sunt cetăţeni americani. Creştinii ar trebui să poarte cartea verde spirituală să arate oricui şi să-şi amintească lor însăşi că cetăţenia lor este în ceruri. Dumnezeu cere copiilor săi să gândească diferit despre viaţă decât necredincioşii. se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filipeni 3.19-20) Creştinii adevăraţi înţeleg că viaţa este mult mai mult decât câţiva ani trăiţi pe această planet.
Identitatea ta este în veşnicie, şi casa ta este în cer. Când îţi însuşeşti acest adevăr vei înceta să te mai îngrijorezi la gândul că pe „pământ nu ai de toate”. Dumnezeu este foarte categoric când vorbeşte de pericolul trăirii aici şi acum şi adaptarea la valorile, proprietăţile şi stilul de viaţă a lumii din jur. Când ne jucăm cu ispitele din lumea aceasta, Dumnezeu spune că comitem adulter, Scriptura spune: Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu. (Iacov 4.4)
Imaginează-ţi că ţi se cere să te duci ambasador al ţării tale într-o ţară care e inamic al ţării tale. Va trebui să înveţi o nouă limbă, să te adaptezi la anumite obiceiuri culturale, să fii extrem de politicos pentru a putea să-ţi duci la îndeplinire misiunea. Ca şi ambasador tu nu te vei putea izola de inamic. Pentru a-ţi îndeplini misiunea va trebui să-i contactezi şi să întreţii relaţii cu ei.
Dar presupunem că vei deveni confortabil în acea ţară străină aşa de mult că vei vrea să devină ţara ta. Loialităţile şi dedicările tale se vor schimba. Rolul de ambasador va fi compromis. În loc să reprezinţi ţara ta de origine va trebui să acţionezi ca un inamic. Vei fi un trădător.
Scriptura spune: Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; (2 Corinteni 5.20) Cu durere că mulţi creştini şi-au trădat Regele şi Împărăţia Lui. Au ajuns la concluzia tragică că trăind pe pământ aceasta-i casa lor, ţara lor. Nu este aşa. Scriptura spune clar: Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. (1 Petru 2.11). Dumnezeu ne atenţionează să nu ne ataşăm de ce este în jur pentru că este temporar. Ni se spune: cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. (1 Corinteni 7.31)
Comparat cu alte ţări, viaţa nu este mai uşoară nicăieri ca în lumea Vestică. Noi continuu ne distrăm, ne amuzăm, şi ne îndestulăm. Cu toate atracţiile fascinante, veştile de toate categoriile, experienţele bucuriilor de azi, este aşa de uşor a uita că adevărata fericire nu este ce se vede în această viaţă. Toate acestea numai că uşor putem pierde valoarea vieţii care este un examen, o responsabilitate şi o însărcinare temporară. Noi ne pregătim pentru ceva mult mai bun. lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18b).
Faptul că pământul acesta nu este adresa finală se explică şi prin faptul că urmaşi ai Domnului Isus fiind, experimentăm dificultăţi, dureri, şi refuz din partea acestei lumi. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16.33) De asemenea se explică prin faptul că unele promisiuni ale lui Dumnezeu se par că nu sunt împlinite, unele rugăciuni sunt fără răspuns, şi unele circumstanţe sunt pe nedrept. Şi s-ar mai putea spune multe.
Pentru a u fi ataşaţi aşa de mult de pământ, Dumnezeu ne trece prin momente de nemulţumire şi lipsite de satisfacţie în viaţa aceasta – arătându-ne că niciodată nu vom fi satisfăcuţi pe deplin în această parte a veşniciei. Nu suntem pe deplin fericiţi, aici, pentru că aşa este normal să fie! Pământul nu este casa noastră finală, am fost creaţi pentru ceva mult mai bun.
Un peşte nu va fi niciodată fericit pe uscat, pentru că a fost creat pentru a trăi în apă. Un vultur nu
va fi satisfăcut dacă nu va fi lăsat să zboare. Tu nu te vei simţi complet satisfăcut pe pământ, pentru că ai fost făcut pentru ceva mai mult decât ce-i aici. Vei avea momente de fericire aici, dar nimic nu poate fi comparat cu ceea ce Dumnezeu a planificat pentru tine.
Realizând că viaţa pe pământ este o misiune cu caracter temporar ar trebui într-un mod radical să-ţi determine valoarea ta. Valoarea eternă, nu temporară, ar trebui să devină factorul decisiv pentru deciziile tale. C.S. Lewis a observat ceva: „Tot ceea ce nu este veşnic este inutil veşniciei”. Scriptura spune: Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4.18)
Este o greşeală fatală să presupui că scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta este prosperitate materială ori succes între oameni aşa cum defineşte lumea. Viaţa din belşug nu are nimic de-a face cu abundenţa materială, şi credincioşia lui Dumnezeu nu garantează succesul carierei tale ori lucrării tale misionare. Nimic nu este concentrat la cununi temporare.
Pavel a fost un om credincios lui Dumnezeu, dar a sfârşit-o în închisoare. Ioan Botezătorul a fost credincios lui Dumnezeu dar i s-a tăiat capul. Milioane de oameni credincioşi au fost martirizaţi, au pierdut totul, ori au ajuns la sfârşitul vieţii acesteia cu nimic de lăsat în urmă. Dar sfârşitul acestei vieţi nu este finalul.
În ochii lui Dumnezeu, cei mai mari eroi ai credinţei nu sunt aceia care au dobândit prosperitate, succes ori putere în această viaţă, ci aceia care au tratat această viaţă ca o misiune temporară şi au slujit cu credincioşie, aşteptând răsplata în veşnicie. Scriptura spune despre eroii credinţei: În credinţă au murit toţi aceştia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 11.13, 16) Timpul tău pe pământ nu este povestea completă a vieţii tale. Tu trebuie să aştepţi celelalte capitole ale vieţii să le trăieşti în eternitate. Ai nevoie de credinţă ca să trăieşti pe pământ ceva ce nu-i aparţine.
O povestire veche, adesea repetată, spune despre un misionar pensionar se întorcea în America pe acelaşi vapor cu preşedintele Statelor Unite. Mulţime bucuroasă, paradă militară, covor roşu, stăguleţe, şi reporteri au venit să-l întâmpine pe preşedinte la întoarcerea acasă, misionarul , însă dormea nestingherit pe vapor. Simţindu-se nebăgat în seamă şi cu resentimente a început să se plângă lui Dumnezeu. Dumnezeu în mod fin i-a amintit: „Dar tu copilul meu, nu ai ajuns acasă încă”.
Să nu crezi că ajungi în cer în două secunde dacă te plângi astfel: „De ce am dat atâta importanţă la lucruri temporare? De ce mi-a bătut capul cu atâtea? De ce am pierdut atât de mult timp, energie şi interes în lucruri care se pierd?
Când viaţa devine grea, când eşti supraaglomerat de lucruri, ori când te întrebi dacă viaţa cu Christos îşi merită efortul aminteşte-ţi că tu nu ai ajuns acasă. La moarte tu vei părăsi cortul – şi vei merge acasă.
Tradus şi prelucrat după cartea: The purpose driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren

Viata condusa de scopuri [ Part. 5 ]

Privind viata din perspectiva lui Dumnezeu
…ce este viata voastra?
Iacov 4.14b
Noi nu vedem lucrurile cum sunt,
noi le vedem cum suntem noi.
Anais Nin
De felul cum vezi viata ta, vei daltui viata ta.
De felul cum iti definesti viata, iti determini destinul tau. Perspectivele tale vor influenta modul de investire a timpului, cheltuirea banilor, folosirea talentelor tale, si valoarea relatiilor tale.
Una din cea mai buna metoda de a intelege alti oameni este sa-i intrebi: „Cum vezi tu viata ta?” Vei descoperi oameni cu raspunsuri diferite la fiecare din cei intrebati. As putea spune ca viata este ca un circ, teren minat, un carusel de distractie, un labirint, o simfonie, o calatorie, ori un dans. Oamenii au zis: „Viata este un carusel: Cateodata sus, cateodata jos si cateodata te invarti de jur imprejur” ori „viata este ca o bicicleta cu zece viteze care niciodata nu sunt folosite” ori „viata este ca un joc de carti: trebuie sa joci cartile impartite”.
Daca eu intreb care este pictura vietii, ce imagine ti-ar aparea in minte? Care imagine este metafora vietii. Este vederea vietii ceea ce ai, constient sau inconstient, in mintea ta. Este o descriere a felului cum lucreaza viata si ce te astepti de la ea? Oamenii adesea exprima viata lor ca o metafora exprimata in imbracaminte, bijuterii, masini, coafura, etichete, tatuari.
Metafora ta fara cuvinte influenteaza viata ta mai mult decat iti dai seama. Iti determina asteptarile tale, valorile tale, relatiile tale, scopurile tale si prioritatile tale. Spre exemplu, daca gandesti ca viata este distractie, valoarea primordiala a vietii tale va fi sa te distrezi. Daca vezi viata ca o intrecere, valoarea vitezei va fi in centrul atentiei. Daca vezi viata ca un maraton, vei da o valoare rabdarii. Daca vezi viata ca o lupta sau un meci, victoria va fi foarte importanta pentru tine.
Cum vezi tu viata? Poate tu-ti bazezi viata pe o metafora nesigura. Sa indeplinesti scopul lui Dumnezeu pentru tine, te vei confrunta cu o intelepciune conventionala si o vei inlocui cu metaforele scripturale ale vietii. Scriptura spune: Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita. (Romani 12.2)
Scriptura ne ofera trei metafore care ne invata perspectiva lui Dumnezeu despre viata: Viata este un examen, viata este responsabilitate, si viata este o insarcinare. Aceste idei au fundamentul vietii traite cu scopuri. Le vom studia pe primele doua in aceasta meditatie si al treilea in meditatia urmatoare.
Viata pe pamant este un examen. Aceasta metafora a vietii este vazuta in multe prezentari ale Scripturii. Dumnezeu in mod continuu testeaza caracterul oamenilor, credinta, supunerea, dragostea, integritatea si loialitatea. Cuvinte ca si incercari, ispite, socoteli, testari apar de peste 200 de ori in Scriptura. Dumnezeu l-a testat pe Avraam cerandu-i sa-l ofere pe fiul sau Isaac ca jertfa. Dumnezeu l-a testat pe Iacov cand a lucrat ani in plus pentru a o cumpara pe Rahela, sotia lui.
Adam si Eva au cazut examenul in gradina Edenului, si David a cazut examenul de cateva ori. Dar Scriptura nu scapa din vederea exemple de oameni care au trecut examene mari ca si Iosif, Rut, Estera si Daniel.
Caracterul este atat dezvoltat cat si revelat prin examen, si toata viata este un examen. Tu intotdeauna esti testat. Dumnezeu in mod constant se uita la raspunsul tau la oameni, probleme, succese, conflicte, boli, dezamagiri, si chiar la vreme! El se uita chiar la actiuni simple ca de exemplu cand deschizi usa la cineva, cand ridici ceva ce a cazut jos ori de felul cat de politicos esti la un serviciu primit de la un ghiseu sau personalul din restaurant.
Noi nu cunoastem toate examenele pe care Dumnezeu ti le da tie, dar putem presupune unele din ele, bazandu-ne pe Scriptura. Tu vei fi testat prin schimbari mari, promisiuni intarzaiate, probleme imposibile, rugaciuni neascultate, critice neadevarate si chiar tragedii fara sens. In viata mea am notat ca Dumnezeu testeaza credinta mea prin probleme, testeaza nadejdea mea prin felul cum imi administrez bunurile, si testeaza dragostea mea prin oameni.
Un examen foarte important este cum actionezi cand nu simti prezenta lui Dumnezeu in viata ta. Cateodata Dumnezeu intentionat se retrage si nu-L simti aproape. Regele Ezechia a experimentat acest examen. Scriptura spune: Dumnezeu l-a parasit pe Ezechia, ca sa-l incerce, pentru ca sa cunoasca tot ce era in inima lui. (2 Cronici 32.31) Ezechia s-a bucurat de o partasie stransa cu Dumnezeu, dar intr-un moment crucial in viata lui Dumnezeu l-a lasat singur ca sa-i testeze caracterul. Ca sa-si vada slabiciunea si sa-l pregateasca pentru o mare insarcinare.
Cand tu pricepi ca viata este un examen, realizezi ca nimic nu este lipsit de semnificatie in viata ta. Chiar incidentele mici au semnificatie pentru dezvoltarea caracterului tau. Fiecare zi este o zi importanta, si fiecare secunda este o mare oportunitate sa lucreze la adancimea caracterului tau, sa demonstrezi dragoste, ori sa recunosti ca depinzi de Dumnezeu. Unele examene se pare ca sunt peste puterile noastre, in timp ce altii nici nu observa aceasta. Dar toate au implicatii vesnice.
Vestea buna este ca Dumnezeu vrea sa treci toate examenele vietii, asa ca niciodata nu te va trece prin examen mai greu decat harul care ti l-a oferit sa treci biruitor. Scriptura spune: Nu v-a ajuns nici o ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda. (1Corinteni 10.13)
De fiecare data cand treci un examen, Dumnezeu noteaza si planifica o rasplata in vesnicie. Iacov spune: Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. (Iacov 1.12)
Viata pe pamant este o responsabilitate. Aceasta este a doua metafora scripturala o vietii. Timpul nostru pe pamant, energia, inteligenta, oportunitatile, relatiile si resursele sunt daruri de la Dumnezeu care ni le-a incredintat sa le folosim cu atentie. Noi suntem ispravnici a ceea ce Dumnezeu ne-a dat fiecaruia. Acest concept al ispravniciei incepe cu recunoasterea ca Dumnezeu este stapanul fiecarui lucru si a fiecarei fiinte pe pamant. Scriptura spune: Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc! (Psalm 24.1).
Noi niciodata nu stapanim ceva, in timpul sederii noastre temporare pe pamant. Dumnezeu ne-a imprumutat pamantul noua pe perioada cat stam pe el. A fost proprietatea lui Dumnezeu inainte ca noi sa ne nastem, si Dumnezeu il va imprumuta la altcineva dupa moartea noastra. Noi ne bucura de el pentru o perioada.
Cand Dumnezeu l-a facut pe Adam si pe Eva, le-a incredintat creatia Lui si le-a dat sub stapanire proprietatea Lui. Scriptura spune: Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul, si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.” (Genesa 1.28)
Prima sarcina data de Dumnezeu omului pe pamant a fost sa lucreze si sa ingrijeasca proprietatea lui Dumnezeu pe pamant. Aceasta responsabilitate niciodata nu a fost anulata. Este o parte a scopului Lui, astazi. Tot de ceea ce ne bucuram este o responsabilitate plasata de Dumnezeu in mainile noastre. Scriptura spune: Ce lucru ai pe care sa nu-l fi primit? Si daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai fi primit? (1 Corinteni 4.7b)
Cu ani in urma, o pereche ne-a oferit mie si sotiei mele sa folosim o proprietate a lor foarte frumoasa in Hawaii, pe perioada vacantei. A fost o experienta pe care noi nu ne-o puteam permite dar de care ne-am bucurat foarte mult. Ziceam noi: „ Chiar este a noastra?” si a fost. Am inotat in bazin, am servit mancare din frigiderul plin, am folosit toate utilitatile, si ne-am bucurat din plin de tot ce am gasit acolo. Dar noi am stiut ca de fapt nu era a noastra cu adevarat, asa ca am avut grija de orice lucru. Ne-am bucurat de beneficiile folosirii acelei proprietati fara de fapt sa stapanim ceva din ea.
In cultura noastra se spune” Daca nu stapanesti ceva, nu vei avea grija de nimic”. Dar crestinii traiesc la un standard mai inalt: „Pentru ca Dumnezeu stapaneste, eu trebuie sa am foarte mare grija”. Scriptura spune: Incolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare sa fie gasit credincios in lucrul incredintat lui. (1 Corinteni 4.2) Domnul Isus de multe ori s-a referit la viata ca la o responsabilitate si de multe ori este ilustrata aceasta in raport cu Dumnezeu. In pilda talantilor, omul care avea averea a incredintat-o robilor sai. Cand s-a intors, a evaluat responsabilitatea fiecaruia si i-a rasplatit corespunzator. Stapanul i-a zis: “Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra in bucuria stapanului tau.” (Matei 25.14-29)
La sfarsitul vietii tale pe pamant viata ta va fi evaluata si rasplatita corespunzator cu munca facuta. Asta inseamna ca tot ceea faci, cu cele mai mici detalii are implicatii vesnice. Daca tratezi totul cu responsabilitate, Dumnezeu promite trei rasplati. In primul rand Dumnezeu va recunoaste ce ai facut. El va zice: „Ai lucrat bine! Ai terminat ce ti s-a incredintat!” Apoi vei fi promovat si vei primi o responsabilitate mai mare in vesnicie: „Te voi pune peste multe lucruri”. Apoi te va incorona la sarbatoare: „ Vino sa te bucuri impreuna de fericirea Stapanului”.
Multi oameni nu realizeaza ca banii sunt un examen si o responsabilitate de la Dumnezeu. Dumnezeu foloseste banii sa ne invete sa ne incredem in El si pentru multi banii sunt un mare examen inaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne priveste cum folosim banii sa vada cat de mult ne poate incredinta. Scriptura spune: Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii? (Luca 16.11)
Aceasta e o responsabilitate foarte mare. Dumnezeu spune ca este o relatie directa intre felul cum folosim banii si calitatea vietii mele spirituale. Cum imi folosesc banii („averea pamanteasca”) determina cat de mult Dumnezeu poate sa-mi incredinteze binecuvantarile spirituale („adevaratele bogatii”) Vreau sa te intreb: Felul cum folosesti banii te opreste de a face mai mult in viata? Poti avea grija de bogatii spirituale?
Isus a zis: Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult. (Luca 12.48b) Viata este un examen, si cu cat Dumnezeu iti da mai mult cu atat mai mare responsabilitate ti se cere.

Tradus si prelucrat dupa cartea: The purpose driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren

Viata condusa de scopuri [ Part. 4 ]

Creat să trăieşti veşnic
Dumnezeu… a pus în inima lor…
gândul veşniciei
Eclesiastul 3.11
Cu siguranţă Dumnezeu nu a creat fiinţa umană să trăiască o zi!
Nu, nu, omul a fost creat pentru eternitate.
Abraham Lincoln
Viaţa nu este tot ce-i aici.
Viaţa pe pământ este doar un antrenament pentru viaţa adevărată. Tu vei petrece mult mai mult timp în cealaltă parte a morţii – în eternitate – decât aici. Pământul este locul de pregătire, grădiniţa, testarea pentru viaţa ta în veşnicie. Este pregătirea necesară înaintea meciului adevărat; încălzirea dinaintea întrecerii atletice. Viaţa asta este pregătirea pentru viaţa următoare.
Cel mult, tu vei trăi o sută de ani pe pământ, dar vei petrece pentru totdeauna în eternitate. Timpul tău pe pământ este, aşa cum a spus domnul Thomas Browne: „o paranteză mică în eternitate”. Tu ai fost creat să trăieşti veşnic.
Scriptura spune: Dumnezeu … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, (Eclesiastul 3.11). Tu ai un instinct înnăscut care tinde spre imortalitate. Aceasta pentru că Dumnezeu te-a proiectat, în imaginea Lui, să trăieşti veşnic. Când ne confruntăm cu eventuala moarte a cuiva întotdeauna o considerăm nenaturală şi nedreaptă. Raţiunea că noi am putea trăi veşnic este că Dumnezeu a implementat în circuitul creierului nostru această dorinţă!
Într-o zi inima va înceta să mai bată. Aceia va fi sfârşitul trupului tău şi a timpului tău pe pământ, dar nu va fi sfârşitul tău. Trupul tău este doar o rezidenţă temporară pentru spiritul tău. Scriptura numeşte trupul tău de pe pământ un „cort”, dar se referă la viitorul tău trup ca la o „casă”. Scriptura spune: Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. (2 Corinteni 5.1).
Desigur că viaţa pe pământ oferă multe variante de ales, însă eternitatea oferă numai două: cerul şi iadul. Relaţia ta cu Dumnezeu, aici pe pământ, determină relaţia ta cu El acolo în veşnicie. Dacă tu înveţi să-L iubeşti pe Fiul lui Dumnezeu, Isus, tu vei fi invitat să petreci toată veşnicia cu El. Pe de altă parte, dacă tu refuzi dragostea Lui, iertarea Lui, şi mântuirea Lui, tu vei pierde veşnicia de parte de Dumnezeu pentru totdeauna.
C.S. Lewis a spus: „Sunt două feluri de oameni: unii care spun lui Dumnezeu Fă Tu ce vrei cu mine şi acei la care Dumnezeu le spune E în ordine, atunci ia-ţi soarta în mâini’. Tragic, mulţi oameni vor îndura eternitatea fără Dumnezeu pentru că au decis să trăiască fără El aici pe pământ.
Când tu vei înţelege că viaţa este mult mai mult decât aici şi acum, tu vei începe să trăieşti diferit. Vei începe trăind în lumina eternităţii, şi vei împleti frumos fiecare relaţie, misiune şi circumstanţe. Deodată multe activităţi, idei şi chiar probleme ce apar mai importante vor apare neînsemnate, meschine şi fără valoare în atenţia ta. Cu cât trăieşti mai aproape de Dumnezeu, apar mai puţine lucruri de rezolvat.
Când tu trăieşti în lumina eternităţii, valorile tale se schimbă. Vei folosi timpul tău şi banii tăi mai înţelept. Tu vei da o valoare înaltă la relaţii şi caracter în loc de faimă, ori bogăţie, ori realizări, ori chiar distracţie. Priorităţile vor fi reevaluate. A fi la modă cu tendinţele, modelele şi valorile populare nu va fi atât de important. Pavel a spus: lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Christos. (Filipeni 3.7).
Dacă timpul tău pe pământ ar fi viaţa ta întreagă, ai veni cu sugestia să o trăieşti imediat. Ai putea să uiţi că trebuie să fii bun şi cinstit, şi nu ţi-ar fi frică de nici o consecinţă al acţiunilor tale. Te-ai putea complace într-un egocentrism pentru că acţiunile tale, în final, nu ar avea nici o repercursiune. Dar – şi aceasta diferenţiază situaţia – moartea nu este sfârşitul tău! Moartea nu este lichidarea ta, dar este tranziţia ta în eternitate, deci acolo sunt consecinţe veşnice la ori ceea ce ai făcut pe pământ. Fiecare acţiune a vieţilor noastre loveşte o coardă ce va vibra în eternitate.
Cel mai dăunător aspect al vieţii contemporane este gândirea superficială. Să produci cel mai mult în viaţă, tu trebuie să ai viziunea eternităţii continuu în mintea ta şi valoarea ei în inima ta. Viaţa este ceva mult mai mult decât aici şi acum! Astăzi un vârf al gheţarului plutitor este vizibil. Eternitatea este restul ce nu se poate vedea la suprafaţă.
Ce anume din noi va fi în eternitate cu Dumnezeu? Direct vorbind, capacitatea creierului nostru nu poate acoperi măreţiile şi minunile cerului. Este ceva cum ai încerca să descrii internetul la o furnică. Este inutil. Cuvintele nu au fost inventate ca să fie posibilă descrierea experienţei cerului. Scriptura spune: Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc (1Corinteni 2.9)
Oricum Dumnezeu ne-a dat crâmpeie ale eternităţii în cuvântul Său. Noi ştim că în acest moment Dumnezeu pregăteşte case veşnice pentru noi. În ceruri noi ne vom întâlni cu iubiţii noştri care au fost credincioşi, vom fi eliberaţi de toate bolile şi suferinţele, vom fi răsplătiţi pentru credincioşia noastră aici pe pământ, şi ni se va încredinţa lucrări ce le vom face cu bucurie. Noi nu vrem să ne înşelăm doar cu cununi pe cap cântând din harfe pe norii cerului. Noi ne vom delecta în părtăşia neîntruptă cu Dumnezeu, şi El se va delecta cu noi pentru totdeauna, veşnicia neavând sfârşit. Într-o zi Isus va zice: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25.34)
C.W. Lewis a prins conceptul eternităţii pe ultimele pagini ale Cronicelor lui Narnia, seria de şapte cărţi pentru copii: „Pentru noi acesta e sfârşitul tuturor acestor povestiri. … Dar pentru ei a fost numai începutul adevăratei povestiri. Întreaga lor viaţă de pe acest pământ … a putut fi acoperită de titlul paginii, acum la urmă, ei au început Capitolul Unu al Marii Povestiri, care nimeni pe pământ n-a citit-o, care merge în veşnicie şi în care fiecare capitol este din ce în ce mai bun.”
Dumnezeu are un scop cu viaţa ta pe pământ, dar nu se termină aici. Planul Lui implică mult mai mult decât cele câteva decenii pe care tu le vei petrece pe această planetă. Este mai mult decât „oportunitatea vieţii acesteia”. Dumnezeu îţi oferă o oportunitate dincolo de viaţa aceasta. Scriptura spune: sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie şi planurile inimii Lui, din neam în neam. (Psalm 33.11).
Singurul loc unde oamenii se gândesc la veşnicie sunt serviciile funerale, şi atunci superficial, gândind sentimental, bazat pe ignoranţă. Poate simţi că este oribil să te gândeşti la moarte, dar de fapt este nesănătos să trăieşti negând moartea şi ne considerând ceea ce este inevitabil. Numai nebunii ar merge prin viaţă nepregătiţi în faţa a ceea ştiu că se va întâmpla. Tu trebuie să te gândeşti mai mult la eternitate şi să nu o neglijezi.
Ai petrecut nouă luni în pântecele mamei tale unde n-a fost altceva decât pregătirea pentru viaţă, ca această viaţă să fie pregătirea pentru o altă viaţă. Dacă tu ai relaţie cu Dumnezeu, prin Isus, tu nu ai nevoie să-ţi fie frică de moarte. Este poarta spre eternitate. Dacă ar fi ultima oră a ta pe pământ, aia nu ar fi sfârşitul tău. În loc să sfârşeşti viaţa ta, ar putea fi ziua ta de naştere pentru eternitate. Scriptura spune: noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. (Evrei 13.14).
Făcând o comparaţie a eternităţii, timpul nostru pe pământ este o clipită, dar cu consecinţe pentru veşnicie. Faptele acestei vieţi sunt destinul pentru cealaltă. Noi am putea fi plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, (2 Corinteni 5.6) Cu ani în urmă un slogan popular încuraja oamenii să trăiască fiecare zi ca „prima zi a restului vieţii lor”. De fapt, ar fi înţelept să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima zi a vieţii tale. Matthew Henry a spus: „Se cuvine să fii activ în fiecare zi şi să te pregăteşti pentru ziua finală”.

Tradus şi prelucrat după cartea: The purpose driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren





Viata condusa de scopuri [ Part. 3 ]

Ce conduce viaţa ta?
Domnul,… te-a făcut şi întocmit,
şi … de la naşterea ta este sprijinul tău.
Eclesiastul 4.4
Omul fără scop în viaţă este ca
o barcă fără cârmă – un vagabond,
un nimic, un neom.
Albert Einstein
Viaţa fiecăruia este condusă de ceva.
Dicţionarele definesc verbul a conduce ca şi „a ghida, a controla, ori a direcţiona”. N-are importanţă, dacă conduci o maşină, ghidezi un cui sau o direcţionezi o minge de golf, tu eşti condus, ghidat, controlat, şi direcţionat în acel moment. Ce forţă conduce viaţa ta?
În acest moment poate eşti direcţionat de o problemă, strâmtorare ori gândul morţii. Poate eşti controlat de o amintire dureroasă, de o frică, ori de un inconştient crez. Sunt mii de circumstanţe, valori, şi emoţii care conduc viaţa ta. Iată aici cinci din cele mai comune:
Mulţi oameni sunt controlaţi de vinovăţie. Ei trăiesc toată viaţa regretând şi ascunzându-şi ruşinea lor. Memoria manipulează oamenii controlaţi de vinovăţie. Ei permit ca trecutul să controleze viitorul. Adesea, inconştient, se autopedepsesc prin sabotarea propriilor lor succese. Când Cain a păcătuit, vinovăţia lui l-a deconectat de la prezenţa lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a zis: Pribeag şi fugar să fii pe pământ (Genesa 4.12). Asta spune că mulţi oameni astăzi peregrinează prin viaţă fără scop.
Noi suntem produsul trecutului nostru, dar noi nu trebuie să fim prizonierii lui. Scopul lui Dumnezeu nu este limitat la trecutul nostru. El a ridicat un ucigaş numit Moise la nivel de conducător şi un laş numit Ghedeon într-un erou curajos, şi El poate face lucruri măreţe şi cu restul vieţii tale. Dumnezeu este specializat în a da oamenilor un început proaspăt. Scriptura spune: Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! (Psalm 32.1).
Mulţi sunt conduşi de resentimente şi mânie. Ei ţin totul în ei şi niciodată nu dau afară din ei. În loc să se elibereze de durere iertând, ei adună durere peste durere în minţile lor. Unele resentimente ce controlează oamenii duc la implozie şi-şi aţâţă mânia, altele explodează spre alţii. Amândouă răspunsuri sunt nesănătoase şi lipsite de ajutor.
Resentimentele întotdeauna te lovesc mai rău decât persoana care te-a rănit. Când cel ce te-a lovit a uitat aceasta şi-şi continuă viaţa, tu continui să fierbi în durerea ta, continuând trecutul.
Ascultă: Toţi cei care te-au lovit în trecut nu mai pot să te rănească numai dacă tu păstrezi durerea prin resentiment. Ce a trecut, a trecut. Nimic nu se mai poate schimba. Tu te răneşti singur cu propriile lovituri. Pentru binele tău, învaţă din aceasta, şi lasă trecutul în trecut. Scriptura spune: Nebunul piere ucis de mânia lui. Prostul moare ucis de aprinderea lui. (Iov 5.2).
Mulţi oameni sunt controlaţi de frică. Frica lor poate fi rezultatul unei experienţe traumatice, experienţe neaşteptate, viaţă de familie dezordonată, ori o predispoziţie genetică. Nu are importanţă cauza, oamenii controlaţi de frică adesea pierd mari oportunităţi pentru că lor le e frică să se aventureze. Se complac la locul lor, evitând riscurile şi trăind la acelaşi standard al vieţii.
Frica este o închisoare auto-impusă care te va ţine departe de ceea ce Dumnezeu intenţionează pentru tine. Tu trebuie să te mişti împotriva ei folosind armele credinţei şi dragostei. Scriptura spune: în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste. (1 Ioan 4.18)
Mulţi oameni sunt conduşi de lucrurile materiale. Dorinţa lor de câştig devine scopul vieţii lor. Aceasta conduce la a avea mai mult şi este bazată pe o concepţie greşită care spune că a avea mai mult te va face mai fericit, mai important, mai la adăpost, dar toate trei sunt neadevărate. Posesiunile aduc o fericire temporară. Pentru că lucrurile nu se schimbă, noi devenim plictisiţi cu ele şi le vrem înnoite, înmulţite şi îmbunătăţite.
Totodată e un mit să gândesc că dacă am mult voi fi mai important. Auto evaluarea nu e tot una cu evaluarea reală. Valoarea ta nu este determinată de lucrurile valoroase pe care le ai, şi Dumnezeu spune că cele mei valoroase lucruri în viaţă sunt nimic!
Cel mai comun mit despre bani este că având mai mulţi vei fi mai în siguranţă. Nu-i aşa. Bogăţia se poate pierde dintr-o dată datorită unor factori care nu se pot controla. Siguranţa adevărată poate fi găsită numai în ceea ce niciodată nu poate fi luat de la tine – relaţia ta personală cu Dumnezeu.
Mulţi oameni sunt conduşi de alţi oameni de care depind. Ei vor să atingă aşteptările părinţilor, ori a soţului sau soţiei, ori a copiilor, ori a profesorilor, ori a prietenilor ce controlează viaţa lor. Mulţi adulţi încearcă să câştige aprobarea părinţilor. Alţii sunt conduşi de presiunea celor din jur, întotdeauna fiind preocupaţi de ce vor zice unii şi alţii. De cele mai multe ori aceştia se duc după mulţime şi se pierd în ea.
Eu nu cunosc toate căile succesului, dar o cheie a căderii este să încerci să placi tuturor. Fiind controlat de opiniile altora cu siguranţă vei pierde scopul lui Dumnezeu cu viaţa ta. Domnul Isus a spus: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. (Matei 6.24)
Sunt forţe care pot conduce viaţa ta şi duc pe un drum fără întoarcere: potenţiale nefolosite, stress inutil, şi o viaţă neîmplinită.
Aceste patruzeci de meditaţii îţi vor arăta cum să trăieşti o viaţă condusă de scopuri – o viaţă ghidată, controlată, şi direcţionată de scopurile lui Dumnezeu. Nimic nu-i mai important ca şi cunoaşterea scopurilor lui Dumnezeu cu viaţa ta. Şi nimic nu poate compensa această cunoaştere – nu succesul, sănătatea, faima sau plăcerile. Fără un scop, viaţa este o mişcare fără o însemnătate, o activitate fără o direcţie şi chiar fără o raţiune. Fără un scop viaţa este banală, meschină şi fără rost.
BENEFICIILE TRĂIRII CU SCOP
Sunt cinci beneficii mari a trăirii unei vieţi conduse de scopuri:
Cunoscând scopul vieţii tale, îi vei da importanţa cuvenită. Noi suntem creiaţi să avem un rost. De aceea oamenii încearcă metode dubioase, psihice şi astrologice să descopere rostul vieţii. Acolo unde viaţa are un rost, poţi învinge aproape orice; fără un efort prea mare.
Un tânăr la douăzeci de ani a scris: „Mă simt ca un pierdut pentru că mă lupt se devin ceva şi nu ştiu exact ce anume. Tot ce ştiu este să iau totul de-a gata. Într-o zi, dacă voi descoperi scopul vieţi mele, mă voi simţi că voi începe să trăiesc.”
Fără Dumnezeu, viaţa nu are scop, şi fără scop viaţa nu are importanţă. Fără importanţă, viaţa nu are semnificaţie ori speranţă. În Scriptură, oameni de diferite categorii şi-au exprimat necesitatea speranţei. Isaia se plângea: “Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.” (Isaia 49.4). Iov a zis: Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nici o nădejde! (Iov 7.6) şi Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viaţa! (Iov 7.16). Marea tragedie nu e moartea ci viaţa fără scop.
Speranţa este esenţială pentru viaţa ta ca aerul şi apa. Ai nevoie de speranţă ca să învingi. Dr. Bernie Siegel a găsit o metodă prin care îşi dă seama care din pacienţii săi bolnavi de cancer vor putea supravieţui punându-le întrebarea: „Tu vrei să trăieşti o sută de ani?”. Cei cu un scop adânc al vieţii răspund DA şi de cele mei multe ori aceştia supravieţuiesc. Speranţa vine având un scop.
Dacă te simţi fără ajutor, opreştete-te! Schimbări minunate se pot schimba în viaţa ta dacă începi să trăieşti cu un scop. Dumnezeu spune: Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29.11) Poate treci printr-o situaţie care ţi se pare imposibilă de trăit, dar Scriptura spune: prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, (Efeseni 3.20).
Cunoscând scopul vieţii tale îţi vei simplifica existenţa. Defineşte ceea ce faci şi ceea ce nu faci. Scopul tău devine standardul ce-l foloseşti ca să evaluezi care activitate este esenţială şi care nu. Simplu întreabă-te „Această activitate mă ajută să împlinesc unul din scopurile lui Dumnezeu cu viaţa mea?”
Fără un scop clar tu nu ai un fundament pentru deciziile tale, nu-ţi planifici bine timpul, şi nu foloseşti corect resursele tale. Vei încerca să faci alegeri funcţie de circumstanţe, presiuni, şi cum te simţi în acel moment. Oamenii care nu-şi cunosc scopul lor încearcă să facă prea multe – şi asta dă naştere la stress, oboseală şi conflicte.
Este imposibil să faci tot ce oamenii vor tu să faci. Tu nu ai timp suficient să faci voia lui Dumnezeu. Dacă vrei să le faci pe toate, înseamnă că încerci să faci mai mult decât Dumnezeu a intenţionat pentru tine să faci (ori posibil, te uiţi prea mult la televizor). Viaţa cu un scop de conduce la un stil de viaţă simplu şi bine organizat. Scriptura spune: Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. (Proverbe 13.7). Totodată te conduce la a avea linişte. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. (Isaia 26.3).
Cunoscând scopul tău, îţi vei focaliza viaţa. Concentrează eforturile tale şi energia ta spre ce este important. Vei deveni efectiv fiind selectiv.
Este în natura umană să fii atras de lucruri minore. Henry David Thoreau a observat că oamenii trăiesc o viaţă de „disperare lentă” iar astăzi descrierea cea mai corectă este „distracţie fără ţintă”. Mulţi oameni sunt ca giroscopul, mişcându-se în jur, din loc în loc, dar fără a merge undeva anume.
Fără un scop clar, tot timpul îţi vei schimba direcţiile, locul de muncă, relaţiile, bisericile, ori alte lucruri exterioare – sperând că aşa fiecare schimbare va risipi confuzia ori va umple golul din inima ta. Tu crezi că poate de data asta va fi ceva diferit, şi de fapt nu rezolvă adevărata problemă – o lipsă de focalizare şi scop.
Scriptura spune: nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. (Efeseni 5.17)
Puterea de concentrare poate fi văzută la lumină. Lumina difuză are slabă putere sau impact, dar tu îi poţi creşte energia prin focalizarea ei spre un punct. Cu o lupă razele soarelui pot fi focalizate ca să aprindă o bucată de hârtie sau iarba din jur. Dacă lumina este focalizată şi mai mult devine laser, care poate tăia oţelul. Dacă vrei ca viaţa ta să aibă un impact focalizeaz-o.
Nimic nu poate focaliza mai mult viaţa ta ca trăirea cu un scop. Bărbaţi şi femei care au făcut diferenţe mari în istorie au fost oameni care s-au focalizat spre ceva. Spre exemplu, apostolul Pavel a fost omul prin care s-a răspândit creştinismul în Imperiul Roman. Secretul lui a fost focalizarea. El a spus: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, (Filipeni 3.13).
Dacă tu vrei ca viaţa ta să aibă un impact, focalizeaz-o. Opreşte-te din superficialitate. Opreşte-te să le faci pe toate o dată. Fă mai puţin. Retează chiar activităţile bune şi fă numai ce este mai important. Nu confunda activitatea cu productivitatea. Tu poţi fi ocupat fără un scop anume, deci ce vreau să pun? Pavel a zis: .. Dumnezeu vă va lumina …. (Filipeni 3.15).
Cunoscând scopul tău, îţi vei motiva viaţa. Scopul întotdeauna produce pasiune. Nimic nu te energizează mai mult decât un scop clar. Cu alte cuvinte, pasiunea se pierde când lipseşte scopul. Imediat când te scoli fă-ţi un plan de lucru. De obicei lucrurile fără importanţă, lenevia, ne înfăşoară aşa de lesne, ne doboară, ne slăbesc şi ne fură bucuria.
George Beranrd Shaw a scris: „Aceasta este adevărata bucurie a vieţii: să fii util pentru un scop pe care singur îl recunoşti de o importanţă majoră, fiind o forţă a naturii în loc să fie o agitaţie, un mic cheag al bolii şi văicărelii, plângându-te că lumea din jur nu este devotată să te facă pe tine fericit”.
Cunoscând scopul tău, te vei pregăti pentru veşnicie. Mulţi oameni pierd viaţa încercând să creieze o moştenire de durată pe pământ. Ei vor să nu fie uitaţi după ce mor. Da, ultimul lucru care este foarte important nu va fi ce oamenii vor zice despre viaţa ta, ci ce Dumnezeu va zice. Ce oamenii pierd din vedere este că toate realizările vor deveni eventual depăşite, înregistrările distruse, reputaţiile ofilite, şi meritele uitate. Nu ai fost aşezat pe pământ să fii în memoria altora. Ai fost aşezat pe pâmânt să te pregăteşti pentru veşnicie. În colegiu, scopul lui James Dobson a fost să devină campion la tenis. El a fost foarte mândru când medalia lui a fost pusă la panoul de onoare al şcolii. Ani mai târziu, cineva i-a trimis medalia acasă. A fost găsită la modelarea şcolii printre lucrurile aruncate la gunoi. Jim a spus: „Prea mult timp oferit medaliilor tale va fi aruncat de alţii la gunoi”.
Trăind ca să-ţi faci o moştenire pe pământ este un scop de scurtă durată. Înţeleptul îşi foloseşte timpul să-şi construiască o moştenire veşnică. Aceasta nu o vei strânge pe pământ ca să fie în memoria altora. O vei strânge aici ca să o pregăteşti pentru veşnicie.
Într-o zi vei sta în faţa lui Dumnezeu, şi vei vedea filmul vieţii tale ca un examen final al veşniciei. Scriptura spune: Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. (Romani 14.10b, 12). Desigur, Dumnezeu ne vrea pe toţi să trecem acel examen, şi de aceea El ne-a dat întrebările dinainte. Din Sfânta Scriptură putem presupune că Dumnezeu va pune doua întrebări cruciale:
Prima întrebare: „Ce ai făcut cu Fiul Meu Isus Christos?” Dumnezeu nu te va întreba despre religia ce ai avut-o ori despre vederile tale doctrinare. Singurul lucru care va fi important este dacă tu ai acceptat ce Isus a făcut pentru tine şi dacă ai învăţat să iubeşti şi să te încrezi în El. Isus a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14.6)
A doua întrebare: „Ce ai făcut cu ceea ce ţi-am dat?”. Ce ai făcut cu viaţa ta – toate cadourile, talentele, oportunităţile, energia, relaţiile şi resursele ce ţi le-am dat? Le-ai folosit pentru tine însuţi, sau le-ai folosit pentru scopul pe care Dumnezeu ţi le-a dat? Pregătirea răspunsului la aceste două întrebări este scopul acestor meditaţii. Prima întrebarea va determina unde vei petrece veşnicia. A doua întrebare va determina ce vei face în veşnicie. La terminarea meditaţiei a patruzecea vei fi gata să dai răspuns la amândouă aceste întrebări.  


Tradus şi prelucrat după cartea: The purppse driven life (What on earth am I here for?) – Rick Warren